Profi, deja la 44 de magazine inaugurate în 2017
Profi, retailerul deținut de fondul de investiții Mid Europa Partners, continuă investițiile în expansiune și deschide cinci magazine la Bacău, Timișoara, Celaru, Galicea Mare și Zagon, ajungând astfel la un total de 545 de unități comerciale. De la începutul anului și până în prezent retailerul a bifat 44 de magazine, iar planul pentru 2017 prevede nu mai puțin de 200 de noi locații.
Magazinele inagurate în Bacău și Timișoara funcționează în format City. Unitatea din Bacău se află pe Calea Mărășești, nr. 4A și are o suprafață de vânzare de 227 de metri pătrați. Magazinul din Timișoara a fost deschis pe strada Gării, nr. 2 și are o suprafață de vânzare de 254 de metri pătrați.
De asemenea, compania și-a continuat expansiunea și în afara marilor orașe, inaugurând trei unități în format Loco în comunele Celaru, Galicea Mare (jud. Dolj) și Zagon (Covasna). Magazinul din Celaru este situat pe strada Marin Georgescu, nr. 132 și are o sală de vânzare de 206 metri pătrați. Unitatea din Galicea Mare este localizată pe strada Craiovei, nr. 2, având un spațiu de vânzare de 203 metri pătrați, iar magazinul din Zagon funcționează pe strada Principală, nr. 121.
Prin cele 545 de magazine, prezente în 289 de localități, și cu peste 11.000 de angajați, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România. Compania a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de peste 3,5 miliarde de lei, cu circa 38% mai mult decât în anul fiscal precedent, potrivit datelor furnizate de companie.





