Prefera Foods lansează un magazin online
Producătorul de conserve Prefera Foods anunță lansarea magazinului online bacaniacudelicii.ro. Prin intermediul acestuia compania comercializează toate produsele din gama premium „Capricii și Delicii”, cum ar fi sortimentele de salată de vinete și zacuscă, pate-uri, ciorbele, conservele de carne și mâncarea gătită, precum și produsele din gama „Atelier de Mediaș”.
„Consumatorii produselor noastre și-au manifestat, de mai mult timp, dorința de a ne găsi și în mediul online, nu doar în rețelele de magazine cu care colaborăm în mod frecvent. Magazinul online este rezultatul firesc al adaptării la nevoile și dorințele clienților, mai ales în contextul actual. Sperăm ca până la mijlocul anului, să avem în magazinul online și gama de produse fresh «de Azi»”, susține Celina Condorovici, Director de Marketing al Prefera Foods.
Produsele comandate pot fi livrate prin curier oriunde în țară. La comenzile de minimum 150 lei, livrarea este gratuită. Plata se face online, exclusiv prin card bancar.
Totodată, producătorul român anunță și lansarea unei campanii de solidaritate, „Împarte delicii celor dragi”, în cadrul căreia vor fi livrate 1.000 de pachete gratuite celor care au nevoie de ajutor în această perioadă.
„Oricine face o comandă de minimum 40 de lei are posibilitatea de a nominaliza, la finalul comenzii, o persoană despre care știe că are nevoie de ajutor în această perioadă. Cei pe care i-au nominalizat primesc direct la adresa indicată, unul dintre cele 1.000 de pachete gratuite pe care noi le-am pregătit pentru această campanie”, explică Celina Condorovici.
Compania Prefera Foods are o tradiție de peste 10 ani și e cotată ca unul dintre cei mai mari jucători de pe piața conservelor din România.
În 2017, când Raul Ciurtin a preluat pachetul majoritar, compania a trecut printr-un amplu proces de restructurare și modernizare a portofoliului, ce a coincis și cu relansarea pe piață a mărcii premium „Capricii și Delicii”. Gama include pateuri de ficat, paste vegetale din semințe de floarea-soarelui, zacuscă, salate de vinete, ciorbe și mâncăruri gătite.
Anul trecut, compania a lansat gama de produse fresh „de Azi”, care cuprinde smoothie-uri, sucuri fresh și supe, prin care și-a consolidat poziția pe segmentul ready meals.
La nivelul anului 2019, cifra de afaceri a companiei Prefera Foods a fost de peste 57 de milioane de lei, similară valorii din 2018.



