Penny Market vrea afaceri cu 13% mai mari în 2018
Retailerul Penny Market a raportat o creștere de 17% a cifrei de afaceri pentru 2017 comparativ cu 2016 (pentru toate magazinele, inclusiv deschiderile noi - n.red.) și un rezultat like for like (ce nu include magazinele inaugurate în 2017 - n.red.) în urcare cu 7%. Pentru acest an, compania așteaptă un avans de 12-13% al vânzărilor din magazinele Penny Market. 
În ceea ce privește rezultatele de anul trecut pentru Rewe România, compania ce administrează atât lanțul de magazine tip discount Penny Market, cât și o divizie imobiliară, cifra de afaceri a înregistrat un avans de 5% față de anul anterior, până la circa 3 miliarde de lei.
„Anul 2017 a fost foarte bun pentru noi, iar cifrele vorbesc de la sine despre evoluția companiei. Pentru Penny Market am înregistrat o creștere cu 17% a cifrei de afaceri în comparație cu 2016, am crescut constant și ne-am extins rețeaua în 2017 cu 26 de magazine. Vom investi în România și vom dezvolta businessul nostru aici astfel încât în 2025 să ajungem la 400 de magazine”, a declarat Daniel Gross, Director General Rewe România.
Tot la capitolul realizări, Penny Market subliniază remodelările finalizate în 2017, 51 de magazine beneficiind de o nouă imagine.
Citește și: Rewe extinde operațiunile logistice cu o investiție de 600 de milioane de euro
După ce în ultimii doi ani retailerul a investit aproape 170 de milioane de euro, și în acest an, compania va aloca un buget de 80 de milioane de euro, sumă ce va merge atât către noile deschideri planificate și remodelări, cât și în partea de logistică și personal. Penny Market urmărește achiziționarea mai multor terenuri pentru construcția magazinelor planificate, 80% dintre magazine fiind dezvoltate de la zero de companie.
În ceea ce privește sortimentația retailerului, compania raportează investiții de 1,8 miliarde de lei în produse românești în 2017. În 2018, bugetul în această direcție va depăși 2 miliarde de lei, potrivit reprezentanților Penny Market. În prezent, discounterul colaborează cu 70 de furnizori pe plan local, iar circa 60% din sortimentație provine de pe plan local. În acest an, Penny plănuiește ca acest procent să urce la 70%.
De la începutul acestui an, discounterul a inaugurat două magazine, în Breaza și Târgu Jiu, iar următoarele două deschideri sunt programate pentru Turda și Mangalia. Pentru fiecare magazin inaugurat, retailerul angajează circa 15 persoane.
Penny Market a încheiat anul 2017 cu un număr de 26 de magazine inaugurate, rețeaua ajungând, la finalul anului trecut, la 221 de magazine operaționale în România.








