Penny Market, 27 de magazine deschise în 2017

Retailerul Penny Market a încheiat anul 2017 cu un număr de 27 de magazine inaugurate, rețeaua ajungând, astfel, la 221 de magazine operaționale în România. Ultimele investiții în acest sens ale Rewe România au fost finalizate în luna decembrie și au inclus deschiderea a șase magazine în cinci județe din România și în Capitală. Penny Market, 27 de magazine deschise în 2017

Din punctul de vedere al investițiilor, deschiderea unui magazin nou presupune în medie o investiție de aproximativ două milioane de euro (dacă este dezvoltat integral) și aproximativ 500.000 euro (dacă este deschis într-o clădire deja existentă).

Deschiderile Penny Market din luna decembrie:

- Penny Market din Râmnicu Vâlcea, aflat pe strada George Coșbuc, nr. 4.  Magazinul are o suprafață de vânzare de 797,05 m2, , este deschis de luni până sâmbătă în intervalul orar 07:30 – 21:00, și duminica între 08:00 - 20:00 și dispune de 67 de locuri de parcare, din care unul este destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii. Echipa noului magazin este formată din 15 angajați.

- Penny Market din București, localizat pe strada Fizicienilor, nr. 28-32, sector 2, București. Magazinul a fost deschis pe 20 decembrie și are o echipă de 15 angajați, 4 case de marcat, o suprafață de vânzare de 714.8 m2 și 47 de locuri de parcare. Magazinul este deschis de luni până sâmbătă în intervalul 07:00 – 23:00 și duminica între 08:00 - 21:00.

- Penny Market din Domnești, deschis pe 22 decembrie, pe Șoseaua București – Domnești, nr. 17, comuna Domnești, sat Clinceni, județul Ilfov. Cei 15 angajați își așteaptă clienții de luni până sâmbătă în intervalul 07:00 - 22:00 și duminica în intervalul 08:00-20:00 în magazinul cu o suprafață de vânzare de 851 m2 și 82 de locuri de parcare. Noul spațiu va avea începând cu luna ianuarie și o măcelărie, operată de Domidene, oferindu-le clienților posibilitatea de a-și alege produsele din carne proaspătă exact așa cum le vor.

- Penny Market din Sântana, strada  Mihai Viteazul, nr. 4, județul Arad. Magazinul a fost deschis pe 22 decembrie și are o echipă de 14 angajați, o suprafață de vânzare de 850 m2 și 102 locuri de parcare. Magazinul este deschis de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 21:00 și duminica între 08:00 - 20:00.

- Penny Market din Berca, localizat pe strada 1 decembrie, nr. 421- 422, județul Buzău, va avea o echipă de 16 angajați, o suprafață de vânzare de 831,5 m2 și 85 de locuri de parcare. Magazinul va fi deschis de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 22:00 și duminica între 08:00 - 20:00.

- Penny Market din Balș aflat pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 60 - 64, județul Olt. Magazinul va avea o echipă de 15 angajați, o suprafață de vânzare de 856.8 m2 și 46 de locuri de parcare. Unitatea va fi deschisă de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 22:00 și duminica între 08:00 - 20:00.

Pentru anul viitor, compania intenționează să continue expansiunea la nivel național, pe listă fiind 20-25 de magazine noi, respectiv finalizarea remodelărilor (în 2017 au fost remodelate în conceptul Future Store 51 de magazine Penny Market), extinderea depozitului din Turda.

Penny Market este deținut de grupul german Rewe, unul dintre cei mai activi retaileri din România. Întreaga rețea este deservită de 3 centre logistice situate în localitățile: Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. Compania a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 2,86 miliarde de lei, în creștere cu circa 8% față de anul precedent și a raportat un profit net de 23,75 milioane de lei, în creștere cu circa 85%.

Penny_magazin cu numarul 400, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
PENNY ajunge la pragul de 400 de magazine în România
PENNY România atinge pragul de 400 de magazine în România. Acest moment marchează o etapă importantă în strategia companiei de extindere și...
Magazin PENNY Barlad, deschidere luna noiembrie, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
PENNY, șase magazine noi pe harta expansiunii locale
PENNY accelerează planurile de expansiune și anunță deschiderea a șase magazine noi în Vaslui, Maramureș, Teleorman, Bihor, Bistrița-Năsăud...
Penny a deschis 40 de magazine în 2023 și a ajuns la o rețea de 376 de unități
Penny a deschis 40 de magazine în 2023 și a ajuns la o rețea de 376 de unități
În 2023, Penny a continuat în ritm alert planul de expansiune și a încheiat anul cu 376 de magazine în România. În ultimele zile ale anului...
Penny România continuă expansiunea și ajunge la o rețea de 355 de magazine
Penny România continuă expansiunea și ajunge la o rețea de 355 de magazine
Discounterul Penny continuă să se extindă rapid în România și inaugurează două noi magazine, unul în București, iar celălalt în Corunca,...