PENNY finalizează investiția de 35 mil. euro în noul depozit logistic de la Mihăilești
PENNY România a inaugurat noul depozit logistic din Mihăilești, județul Giurgiu, o investiție de 35 de milioane de euro. Depozitul are o suprafață de 22.000 metri pătrați și o echipă de aproximativ 200 de angajați, urmând să deservescă 50 de magazine până la finalul anului 2025 și 100 de magazine până în 2027. Centrul este primul din rețeaua companiei care funcționează 100% fără încălzire pe gaz, folosind soluții bazate pe recuperarea căldurii reziduale și pompe de căldură. 
„Noul centru logistic de la Mihăilești reprezintă un pas strategic în dezvoltarea PENNY România. Extinderea și modernizarea infrastructurii noastre logistice sunt esențiale pentru a susține creșterea rețelei și pentru a răspunde mai eficient nevoilor clienților. Prin acest proiect, confirmăm angajamentul nostru față de eficiență operațională și dezvoltare responsabilă”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.
Depozitul include zone dedicate pentru recepție, depozitare și expediere, acoperind întregul lanț de produse – de la marfă congelată și carne proaspătă, la legume și fructe standard și fresh – toate gestionate în condiții de temperatură controlată.
Printre principalele elemente ale noului centru logistic se numără:
- Sistem de încălzire fără gaz, bazat pe recuperarea căldurii de la instalația de frig industrial și completat de pompe de căldură;
- Panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 800 kWp, destinate consumului propriu;
- Două stații duble de încărcare pentru mașini electrice, cu o putere totală de 88 kW;
- Sistem inteligent de iluminare LED cu senzori de prezență și intensitate adaptivă;
- Monitorizare integrată a consumului energetic printr-un sistem avansat de management al clădirii (BMS).
„Această investiție este rezultatul unei colaborări solide între echipele noastre și partenerii implicați în proiect. Am urmărit să construim un depozit care să îndeplinească standarde ridicate de eficiență, siguranță și sustenabilitate, folosind soluții tehnice de ultimă generație. Faptul că este primul centru logistic PENNY fără încălzire pe gaz demonstrează preocuparea constantă pentru inovație și pentru reducerea impactului asupra mediului”, a adăugat Dan Crișan, Chief Operating Officer PENNY România.
Proiectul a fost dezvoltat alături de Oopy Arhitectura SRL (proiectant general), Eckert & Partner Beratende Ingenieure mbB (proiectant frig industrial), CON A Operations SRL (antreprenor general) și Horeco Impex SRL (antreprenor frig industrial).
Depozitul de la Mihăilești completează infrastructura logistică PENNY din România, alături de centrele din Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 430 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.500 de angajați.








