Noriel își extinde rețeaua națională cu un nou magazin

Noriel, liderul pietei de retail de jucarii si jocuri din România, deschide un magazin în centrul comercial Botoșani Shopping Center, unul dintre cele mai importante proiecte de retail din oraș. Noriel își extinde rețeaua națională cu un nou magazin

Noriel a închiriat un spațiu de aproximativ 300 de metri pătrați în cadrul proiectului, tranzacția fiind intermediată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Acesta este al 91-lea magazin pe care Noriel îl operează la nivel national și al doilea din Botoșani.

”Cererea de spații de retail se menține la niveluri ridicate, pe fondul dorinței retailerilor de a-și extinde prezența la nivel național. Este de remarcat faptul că pe lângă brandurile internaționale care continuă să genereze mare parte din această cerere, o pondere importantă o au și retailerii locali, iar Noriel este unul dintre cei mai activi, având în vedere planurile lor de dezvoltare viitoare. Retailerii vizează în mod special proiecte care oferă un mix de chiriași adaptat consumatorilor cărora se adresează, punând un accent deosebit și pe locația acestora în condițiile în care proximitatea a devenit un cuvânt cheie pe piața de retail”, spune Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Botoșani Shopping Center are o suprafață totală de 22.031 mp, din care hipermarketul Carrefour acoperă peste 9.000 mp. Printre principalii retaileri din galeria comercială a centrului sunt JYSK, Decathlon, Sportisimo, Noriel, New Yorker, Mado, Beauty Mania și Renault.

Botoşani Shopping Center, inaugurat în noiembrie 2011, îşi propune să devină cel mai reprezentativ proiect de retail al oraşului Botoşani. Un loc în care să găseşti branduri importante din domeniul modei, bijuteriilor, accesoriilor, designului interior şi cărora li se adaugă zonele dedicate evenimentelor şi expoziţiilor, precum şi acţiunilor socio-culturale.

Polish Enterprise Fund VII, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), a vândut anul trecut Noriel către grupul turc Sunman. Sunman este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața comerțului cu amănuntul, distribuției și producției de jucării din Turcia, care operează sub mărcile Sunman și Toyzz Shop. Valoarea tranzacției va rămâne confidențială.

În 2016 Enterprise Investors a achiziționat Noriel pentru o sumă confidențială. La acea vreme, Noriel era o afacere de familie susținută de un investitor financiar și opera o rețea de 47 de magazine. Ca parte a acordului, Enterprise Investors a oferit Noriel finanțare în valoare de 2 de milioane euro pentru a-i stimula creșterea.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști și colaboratori. Cushman & Wakefield are 52.000 de angajați în peste 60 de țări. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare.

 

Livrările de spații de retail, la maximul ultimilor șapte ani
Livrările de spații de retail, la maximul ultimilor șapte ani
Dezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, totalizând aproximativ 215.000 de metri pătrați, un nivel record al ultimilor șapte...
Piața industrială și de logistică se îndreaptă spre un stoc de 7 milioane de metri pătrați
Piața industrială și de logistică se îndreaptă spre un stoc de 7 milioane de metri pătrați
Piața industrială și de logistică a înregistrat un nou an record atât în ceea ce privește cererea, cât și oferta, activitatea de...
Peste 230.000 metri pătrați de spații ar putea fi livrați în 2023, maximul ultimilor 6 ani
Peste 230.000 metri pătrați de spații ar putea fi livrați în 2023, maximul ultimilor 6 ani
Activitate efervescentă pe piața dezvoltărilor de retail în 2023: livrările de spații comerciale vor crește semnificativ în 2023, în...
Grupul turc Sunman achiziționează Noriel
Grupul turc Sunman achiziționează Noriel
Polish Enterprise Fund VII, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), a vândut Noriel, cel mai mare retailer de jucării,...