Mega Image lansează o campanie de fidelizare în parteneriat cu MasterCard
Retailerul belgian Mega Image anunță lansarea unei noi campanii în parteneriat cu MasterCard. Toți clienții care vor realiza cumpărături din magazinele Mega Image sau Shop&Go prin intermediul cardului MasterCard sau Maestro în perioada 14 decembrie 2015 – 31 ianuarie 2016 vor avea șansa să câștige premii în valoare totală de 80.000 euro. 
Campania se desfășoară în magazinele Mega Image, Shop&Go, ABCool Food și Gusturi Românești, iar înscrierea se va face automat pentru toți clienții care realizează cumpărături din aceste magazine prin intermediul cardului bancar emis sub marca MasterCard sau Maestro, indiferent de banca emitentă a acestuia. Mai mult, consumatorii care își vor achita cumpărăturile prin intermediul cardului bancar contactless, prin simpla apropiere a cardului de terminalul de plată, vor fi înscriși în campanie cu două șanse de câștig.
Mega Image și MasterCard vor răsplăti fidelitatea clienților săi cu Marele Premiu constând într-un apartament în valoare de 60.000 euro și alte 10 premii constând în carduri prepaid reîncărcabile alimentate cu suma de 2.000 euro.
“Campania Mega Image – MasterCard reprezintă pentru noi metoda perfectă de a îmbunătăți experiența oferită celor care trec pragul magazinelor noastre, experiență care nu constă numai într-o largă gamă de produse, ci și într-un proces de cumpărare simplu și rapid. Plata cu cardul reprezintă una dintre cele mai facile soluții în acest sens și, alături de partenerii noștri, MasterCard, dorim să îi răsplătim pe clienții care vor alege să își realizeze cumpărăturile în perioada următoare cu ajutorul cardurilor MasterCard sau Maestro,” a declarat Adrian Nicolaescu, VP Marketing Mega Image.
“Plățile cu cardul au efect benefic atât la nivelul economiei, cât și al consumatorilor, de aceea desfășurăm pe plan local numeroase inițiative de educație financiară, dar și de stimulare a plăților cu cardul. Prin urmare, ne continuăm inițiativele derulate în acest sens prin această nouă campanie în cadrul căreia deținătorii de carduri MasterCard sau Maestro pot realiza câștiguri prin simpla utilizare a cardului la plata cumpărăturilor în magazinele Mega Image.” a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager, România, MasterCard.
Campania se va desfășura în perioada 14 decembrie 2015 – 31 ianuarie 2016, iar tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc pe data de 19 februarie 2016.








