Mega Image deschide al patrulea Concept Store

Mega Image va deschide al patrulea magazin Concept Store al retailerului şi al treilea din Capitală în prima parte a acestui an, au declarat reprezentanţii companiei pentru revista Progresiv. Mega Image deschide al patrulea Concept Store

Unitatea comercială va fi situată în nordul Bucureştiului şi va funcţiona într-o clădire construită de către Mega Image de la zero, la fel ca în cazul celorlalte două magazine  Concept Store din Bucureşti, din Piaţa Gemeni şi Piaţa Sudului.

Supermarketurile Mega Image Concept Store din Bucureşti beneficiază de un spaţiu de vânzare mai generos decât majoritatea unităţilor reţelei, raioanele de produse proaspete fiind mai bine evidenţiate, iar sortimentaţia include game produse premium care nu se regăsesc în toate unităţile reţelei.

De asemenea, retailerul a încheiat mai multe parteneriate cu colaboratori specializaţi, precum Fru Fru (paste, salate), La Strada (îngheţată), Dopo Poco (pizza), Chateau Blanc (brutărie franţuzească), Ana Pan (prăjituri), care au deschis unităţi de tip shop-in-shop în incinta magazinelor Concept Store. Mix-ul de colaboratori variază însă de la o locaţie la alta.

Noul magazin va beneficia şi de un corner store Wine Gallery, primul de acest fel fiind inaugurat în decembrie 2014, în incinta supermarketului Mega Image din centrul comercial Bucureşti Mall din Vitan.

Parte a grupului belgian Delhaize, Mega Image are cea mai extinsă de magazine din România, terminând anul 2014 cu 410 unităţi comerciale.

Proprietarul Mega Image deschide un hub tehnologic în București
Proprietarul Mega Image deschide un hub tehnologic în București
Ahold Delhaize anunță lansarea unui hub de tehnologie în București: AD/01. Prin această lansare, compania își...
Mega Image, investiții de peste 25 de milioane de euro în reamenajarea și modernizarea magazinelor și depozitelor
Mega Image, investiții de peste 25 de milioane de euro în reamenajarea și modernizarea magazinelor și depozitelor
Mega Image a demarat un amplu proces de reamenajare și modernizare a magazinelor și depozitelor care a atins deja o...
Proprietarul Mega Image cumpără rețeaua Profi
Proprietarul Mega Image cumpără rețeaua Profi
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, anunță achiziția integrală a rețelei Profi Rom Food. Tranzacția se...
Mega Image lansează o nouă marcă proprie
Mega Image lansează o nouă marcă proprie
Retailerul Mega Image lansează o nouă marcă proprie sub brandul MEGA, care cuprinde atât produse alimentare, cât...
Mega Image trece de pragul de 900 de magazine la nivel național
Mega Image trece de pragul de 900 de magazine la nivel național
Mega Image mizează pe expansiunea rețelei de magazine care, în luna octombrie, a depășit pragul de 900 de...
Mega Image a depășit pragul de 800 de magazine
Mega Image a depășit pragul de 800 de magazine
După 25 de inaugurări de magazine în ultimele luni, în București și marile orașe, rețeaua Mega Image a ajuns...