Lidl, la prima deschidere în Vatra Dornei

Lidl continuă investițiile în România prin deschiderea primului său magazin în Vatra Dornei, județul Suceava, pe data de 30 mai. Aceasta este a șaptea unitate comercială deschisă de la începutul anului și a 244-a locație operată la nivel național. Lidl, la prima deschidere în Vatra Dornei

Noua unitate este situată pe Str. Republicii, Nr. 10 A și are o suprafață de vânzare de 1.100 de metri pătrați, iar procesul de execuție a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor și în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluții și tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficiență energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

”Inaugurarea acestui magazin continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România”, este precizat în comunicat.

Deschiderea unității din Vatra Dornei, județul Suceava, îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Lidl, parte a grupului Schwarz, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

Lidl deschide un nou magazin în Sânnicolau Mare, județul Timiș
Lidl deschide un nou magazin în Sânnicolau Mare, județul Timiș
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Sânnicolau Mare, județul Timiș, pe data de 15 aprilie. Acesta...
Lidl extinde rețeaua de magazine în București
Lidl extinde rețeaua de magazine în București
Lidl continuă investițiile pe plan local și extinde rețeaua națională cu o nouă unitate în București. Noul magazin se află în sectorul 5,...
Lidl România inaugurează un nou magazin în Buzău
Lidl România inaugurează un nou magazin în Buzău
Lidl, liderul pieței locale de retail, inaugurează un nou magazin în Buzău și depășește astfel pragul de 350 de unități. Noua locație...
Lidl își extinde rețeaua locală cu un nou magazin
Lidl își extinde rețeaua locală cu un nou magazin
Lidl, liderul pieței locale de retail, inaugurează un nou magazin și ajunge astfel la o rețea națională de 350 de unități. Noua locație...
Lidl România redeschide un magazin în Adjud după ce a încheiat procesul de modernizare
Lidl România redeschide un magazin în Adjud după ce a încheiat procesul de modernizare
Lidl România optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o...
Lidl, la prima deschidere în Vatra Dornei
Lidl, la prima deschidere în Vatra Dornei
Lidl continuă investițiile în România prin deschiderea primului său magazin în Vatra Dornei, județul Suceava, pe data de 30 mai. Aceasta este...