Lidl, la a cincea inaugurare de anul acesta

Disocunterul Lidl își continuă planurile de expansiune pe plan local și investește în deschiderea unui magazin în Tunari, județul Ilfov. Acesta este al cincilea magazin inaugurat de la începutul anului și odată cu această deschidere retailerul va opera 225 de magazine la nivel național. Lidl, la a cincea inaugurare de anul acesta

Magazinul va fi inaugurat pe 31 mai, în Tunari, pe Calea București, nr. 82 și va avea o suprafață de vânzare de 1.400 de metri pătrați. În procesul de construcție al unității s-au folosit soluții și tehnologii moderne, în conformitate cu cele mai înalte standarde de sustenabilitate și cele europene. Spre exemplu, pentru economisirea energiei, s-au folosit sisteme de iluminat cu LED cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalația de ventilație.

”Inaugurarea magazinului din Tunari, județul Ilfov, continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente”, au precizat reprezentanții companiei.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 30 de țări la nivel mondial și având peste 150 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine.

În România, Lidl a încheiat anul 2017 cu 220 de magazine, iar pe lista pentru anul acesta se află 15 unități noi. În materie de vânzări, potrivit celor mai recente raportări, retailerul a încheiat anul 2016 cu vânzări de 5,57 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de anul precedent.

Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl își consolidează prezența în Constanța și inaugurează un nou magazin
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Constanța, pe data de 20 martie. Noul magazin Lidl din...
Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România
În primele două luni ale lui 2025, Lidl România a creat peste 250 de locuri de muncă la nivel național, prin inaugurarea a 12 magazine noi....
Lidl România adaugă în rețea două noi magazine. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Lidl deschide două noi magazine în județele Constanța și Sibiu
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea a două noi magazine, în Cisnădie, județul Sibiu și Hârșova, județul Constanța....
Lidl România adaugă în rețea două noi magazine. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Lidl România inaugurează un nou magazin în Cluj-Napoca
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Cluj-Napoca. Aceasta este a cincea unitate comercială inaugurată...
Lidl România adaugă în rețea două noi magazine. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Lidl România își consolidează prezența pe piața din Oradea
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Oradea, județul Bihor. Acesta este cel de-al nouălea...
Topul celor mai empatice branduri din România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl România deschide un nou magazin în Timișoara și ajunge la o rețea națională de 361 de locații
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Timișoara, județul Timiș, acesta fiind magazinul cu...