Lidl ajunge la șapte noi magazine inaugurate în acest an

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea unui magazin în Reșița, în data de 19 iulie, aceasta fiind cea de-a șaptea deschidere din acest an. Lidl ajunge la șapte noi magazine inaugurate în acest an

Noua unitate este situată pe Strada Revoluția din Decembrie, Nr.1, iar, odată cu deschiderea sa, clienții vor beneficia și de o stație de încărcare a mașinilor electrice. Magazinul are o suprafață de vânzare de aproximativ 1300 mp și în jur de 150 de locuri de parcare.

Pe plan local, Lidl a încheiat anul 2017 cu 220 de magazine, iar pe lista pentru anul acesta se află 15 unități noi. Retailerul a bifat anul trecut un avans de 17% al afacerilor comparativ cu 2016, până la 6,51 miliarde de lei. Profitul a înregistrat, de asemenea, un avans până la 352,7 milioane lei, față de rezultatul din 2016, de 217,7 milioane lei.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 30 de țări la nivel mondial și având peste 150 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 225.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

Lidl alocă aproape 600 mil. euro pentru expansiune în Marea Britanie. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl alocă aproape 600 mil. euro pentru expansiune în Marea Britanie
Discounterul Lidl va investi 588 milioane euro în deschiderea a peste 40 de magazine în Anglia, Scoția și Wales pe parcursul acestui an...
Lidl România, o nouă strategie de organizare a categoriilor de produse nealimentare. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl deschide un centru global pentru inovații cu o investiție de 500.000 euro
Discounterul german Lidl a ales Portugalia pentru a deschide două centre dedicate inovațiilor de produs, un proiect care a atras o investiție de...
Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl își consolidează prezența în Constanța și inaugurează un nou magazin
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Constanța, pe data de 20 martie. Noul magazin Lidl din...
Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl inaugurează un nou magazin în județul Brașov
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Hărman, județul Brașov. Noul magazin Lidl din comuna Hărman,...
Lidl România adaugă în rețea două noi magazine. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Lidl România inaugurează un nou magazin în Cluj-Napoca
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Cluj-Napoca. Aceasta este a cincea unitate comercială inaugurată...
Lidl România adaugă în rețea două noi magazine. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Lidl România își consolidează prezența pe piața din Oradea
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Oradea, județul Bihor. Acesta este cel de-al nouălea...