Lidl ajunge la pragul de 250 de magazine pe plan local
Planurile de expansiune pe care Lidl le are în România continuă cu deschiderea unui nou magazin în București. Odată cu această inaugurare, retailerul ajunge să opereze 33 de magazine în Capitală și 250 de magazine la nivel național.
Noua unitate Lidl va fi al optulea magazin din segmentul celor prietenoase cu mediul, având acoperiș verde, și se află pe șoseaua București-Târgoviște. Magazinul are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 metri pătrați și o parcare cu 135 de locuri.
Potrivit companiei, inaugurarea celui de-al 250-lea magazin din rețea continuă strategia Lidl de a colabora cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.
Noul magazin se înscrie în planurile de dezvoltare durabilă asumate de Lild România. Iar acoperișul verde crește eficiența energetică a clădirii, prin menținerea unei temperaturi constante pe parcursul întregului an. În plus, acoperișul verde reduce efectul de seră, prin absorbția prafului și a dioxidului de carbon și echilibrarea nivelului de oxigen. Vegetația amplasată pe acoperiș filtrează în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și reduce în același timp cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.
Lidl, partea a grupului Schwarz, este una dintre companiile de top pe piața de retail alimentar din Europa. Prezent în 32 de țări la nivel global, rețeaua de magazine numără 10.800 de magazine și în jur de 287.000 de angajați. În România, Lidl este unul dintre cei mai importanți jucători internaționali prezenți pe piață, raportând pentru anul 2018 o cifră de afaceri de 7,78 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de anul precedent.





