Kaufland România, bonus de 1 mil. euro pentru angajați
Kaufland România anunță că va oferi tuturor angajaților vouchere cadou în valoare totală de 1.000.000 euro. Decizia vine ca urmare a contextului actual și reprezintă o confirmare a promisiunii companiei de a rămâne un sprijin pentru întreaga echipă și, totodată, de a aduce puțină bucurie în casele angajaților, mai ales în contextul actual.
„Ne dorim ca fiecare membru al echipei noastre să simtă că este apreciat și că face parte dintr-o adevărată familie pe care se poate baza, lucruri cu atât mai importante mai ales în contextul actual”, declară Marco Hößl, Director General Kaufland România și Republica Moldova.
Demersul vine ca o continuare a seriei de activități dedicate angajaților, cu prilejul aniversării celor 15 ani de activitate ai companiei în România și desfășurate în intervalul septembrie – noiembrie 2020. Mai mult, acestora li se vor acorda în continuare și alte beneficii speciale, oferite anual de companie în preajma sărbătorilor de iarnă. Astfel, voucherul cadou oferit acum vine ca o mulțumire suplimentară din partea Kaufland România pentru implicarea echipei în această perioadă.
După 15 ani pe piața locală, Kaufland România a ajuns la o rețea de 135 de hypermarketuri. La nivel european, Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail, cu 1.300 de magazine în opt țări și 132.000 de angajați.





