Kaufland redeschide magazinul estival din Mamaia Nord

Pentru a facilita accesul la cumpărături și a veni în sprijinul celor care au nevoie să ajungă într-un mod cât mai ușor la cumpărături, fără a se deplasa pe distanțe mari, Kaufland România a decis să redeschidă hypermarketul estival amenajat într-un cort, în stațiunea Mamaia Nord. Kaufland redeschide magazinul estival din Mamaia Nord

„Ne bucurăm că pentru al treilea an consecutiv redeschidem magazinul tip cort din Mamaia Nord și putem să venim, astfel, în întâmpinarea nevoilor actuale ale locuitorilor din zonă, mai ales că în această perioadă au cea mai mare nevoie de un loc de cumpărături aproape de casele lor și cu un sortiment variat”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

Hypermarketul are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 metri pătrați și include o selecție de peste 2.500 de produse pentru cumpărături săptămânale de maximă necesitate, de la legume și fructe, produse proaspete, alimente de bază, carne și brânzeturi preambalate, snack-uri, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

Potrivit companiei, acesta va rămâne deschis până pe 30 septembrie, iar programul de funcționare este de luni până duminică în intervalul 9.00-19.00. Trei dintre cele șase case de marcat de care dispune hypermarketul sunt tip express.

Magazinul respectă toate măsurile sporite de protecție și prevenție aplicate în rețeaua Kaufland: toate suprafețele de contact și obiectele des utilizate de clienți și angajați (cărucioare, case de marcat, mobilier, cântare, clanțe, butoane etc) sunt dezinfectate frecvent, locația este dotată cu stație cu dezinfectant de mâini gratuit, la intrarea în magazin, au fost amplasate geamuri de protecție din plexiglas la casele de marcat etc.

Acesta este primul magazin deschis de Kaufland în anul financiar 2020 (martie 2020 – februarie 2021), compania continuând planurile de expansiune.

 

Kaufland inaugurează un nou magazin la Brașov
Kaufland inaugurează un nou magazin la Brașov
Kaufland România deschide al patrulea magazin din Brașov, investiție prin care creează 80 de locuri de muncă. Noul magazin se află pe strada...
Kaufland deschide al cincilea magazin din Sibiu
Kaufland deschide al cincilea magazin din Sibiu
Kaufland România continuă investițiile în România și anunță inaugurarea celui de-al cincilea magazin din Sibiu, aflat în cartierul...
Cum arată cel mai nou hypermarket Kaufland România, magazinul 1.500 la nivel de grup
Cum arată cel mai nou hypermarket Kaufland România, magazinul 1.500 la nivel de grup
Kaufland continuă investițiile în expansiune și inaugurează în România magazinul cu numărul 1.500, la nivel de companie. Pe piața locală,...
Kaufland atinge pragul de 150 de magazine la nivel național
Kaufland atinge pragul de 150 de magazine la nivel național
Kaufland inaugurează un nou hypermarket la Brașov și atinge astfel pragul de 150 de magazine pe teritoriul României. Noul hypermarket se află...