Kaufland a început lucrările la un nou magazin în Bragadiru

Retailerul german Kaufland a început lucrările la un nou magazin în Bragadiru, județul Ilfov, pe care urmează să îl inaugureze în prima parte a anului 2019. Kaufland a început lucrările la un nou magazin în Bragadiru

Hypermarketul Kaufland va avea o suprafață de aproximativ 4.800 mp și va fi situat pe Șoseaua Alexandriei nr. 229, au precizat pentru Progresiv reprezentanții Kaufland. Compania care construiește acest magazin este Concret Construct din Gura Humorului, județul Suceava.

În noul magazin vor lucra circa 70 de angajați. Odată cu deschiderea magazinului din Bragadiru rețeaua Kaufland va ajunge, pe plan local, la 121 de unități.

“Strategia de expansiune a lanțului de hypermarketuri Kaufland se axează pe proximitate și pe deschiderea de noi magazine în zone cât mai diferite, în linie cu obiectivul companiei de a fi accesibil tuturor. Strategia de extindere Kaufland România pentru anul financiar 2018 – 2019 (martie 2018 – februarie 2019), are în vedere deschiderea a 10 noi magazine, inclusiv în orașe de dimensiuni mici”, au mai spus reprezentanții Kaufland România.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în șapte țări și o rețea de 119 magazine în România. Compania a raportat pentru anul 2017 afaceri de 10,09 miliarde de lei, în creștere cu 4% față de anul precedent, pe plan local.

 

Kaufland Bragadiru deschidere magazin nou expansiune retail modern bragadiru. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Kaufland continuă expansiunea și deschide un nou magazin în Bragadiru
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al doilea magazin din orașul Bragadiru, județul Ilfov. Prin această...
Kaufland România păstrează trendul de creștere al cifrei de afaceri în 2023
Kaufland România păstrează trendul de creștere al cifrei de afaceri în 2023
Kaufland România, unul dintre cei mai importanți jucători prezenți pe piața locală de retail, a  încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri...
Bilanțul Kaufland la 18 ani după primul magazin deschis în România
Bilanțul Kaufland la 18 ani după primul magazin deschis în România
La 18 ani de la intrarea pe piața din România, Kaufland a devenit un jucător dominant în sectorul de retail, fiind la finalul anului trecut pe...
Kaufland România pune la bătaie peste 300 de milioane de euro pentru investiții în 2023
Kaufland România pune la bătaie peste 300 de milioane de euro pentru investiții în 2023
Kaufland alocă un buget de peste 300 milioane de euro pentru investiții pe plan local pentru anul acesta. Bugetul este în linie cu investițiile...
Kaufland România trece de pragul de 3 miliarde de euro în 2022
Kaufland România trece de pragul de 3 miliarde de euro în 2022
Kaufland România, unul dintre cei mai importanți jucători prezenți pe piața locală de retail, a  încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri...
Kaufland a început lucrările la un nou magazin în Bragadiru
Kaufland a început lucrările la un nou magazin în Bragadiru
Retailerul german Kaufland a început lucrările la un nou magazin în Bragadiru, județul Ilfov, pe care urmează să îl inaugureze în prima...