Kaufland a început construcția primelor trei magazine din Chișinău
Retailerul german Kaufland a anunțat că a fost demarată construcția primelor trei magazine din Republica Moldova, în Chișinău, scrie presa locală. Anunțul a fost făcut de Marco Hossl, Directorul General al Kaufland România și Dona Răpciugă, directorul proiectului în Moldova la o întâlnire cu premierul Pavel Filip. 
Compania intenţionează să investească peste 100 de milioane de euro în primii trei ani de activitate în Republica Moldova. Totodată, vor fi create cel puţin 1.000 de locuri de muncă în următorii 5 ani. În acelaşi timp, în viitor compania planifică să investească câte 30-50 de milioane de euro anual.
”Planul de dezvoltare al companiei Kaufland pentru Republica Moldova rămâne neschimbat la această etapă. Astfel, planificăm să deschidem cel puțin 3 magazine în Chișinău, dintr-un total ce poate ajunge la 15 magazine în Republica Moldova. Aceste cifre demonstrează că nu rămânem la nivel de intenție, ci punem în practică principiile noastre de activitate, unul major fiind dezvoltarea sustenabilă. Ne propunem să aducem în Republica Moldova servicii de retail modern, așa cum ne este specific și cum am obișnuit clienții din orice piață în care operăm”, au declarat anterior reprezentanții Kaufland pentru România.
Kaufland, parte a grupului german Schwarz, este unul dintre cei mai mari operatori din retailul alimentar european, cu peste 1.200 de magazine în șapte ţări (Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România). În România, retailerul deține o rețea de 118 magazine. În 2016 Kaufland a raportat o cifră de afaceri de 9,69 de miliarde de lei, marcând astfel o rată de creștere de 5,6%.








