Kaufland deschide la Reșița magazinul cu numărul 120

Kaufland România a inaugurat cel de-al doilea magazin din Reșița, ajungând astfel la 120 de unități comerciale la nive național. De la începutul anului și până acum retailerul german a bifat patru deschideri, iar planul anunțat includea 10 deschideri până în martie 2019. Kaufland deschide la Reșița magazinul cu numărul 120

Noua unitate este situată pe Bd. Revoluția din Decembrie, nr. 1 și are o suprafață de vânzare de 3.300 de metri pătrați. Printre raioanele disponibile se numără cele de legume-fructe, vitrină cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. Kaufland oferă și un punct grill în exteriorul magazinului, pentru cei care vor să ia masa rapid.

„Cu un sortiment bogat și variat, axat pe produse din România, cel de-al doilea magazin Kaufland din Reșița creează 100 de noi locuri de muncă, sprijinind astfel comunitatea locală. Am ajuns la un număr de 120 de magazine în România și continuăm extinderea rețelei în întreaga țară, menținându-ne dinamici”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

O noutate foarte utilă pentru clienți o reprezintă vitrina cu pește proaspăt, ce cuprinde aproximativ 30 de articole, inclusiv specialități de pește și fructe de mare, printre care ton roșu, scoici maro și scoici albe pescuite. Pe lângă gama premium, clienții vor putea găsi și alte sortimente obișnuite de pește proaspăt, de proveniență locală sau internațională, fie întreg, fie tranșat file sau rondele, dar și icre, salate de pește, pește afumat sau marinat.

Galeria comercială din cadrul magazinului este dotată cu food court, unde clienții vor descoperi un spațiu special amenajat pentru servirea mesei, ce include operatorii locali Bistro Maestro și Racing Cafe. Tot în interiorul galeriei se află și o farmacie Help Net și un ATM BRD.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 120 magazine în România. Retailerul a raportat pentru anul 2017 afaceri de 2,2 miliarde de euro (10,08 miliarde de lei), în creștere cu 4% față de anul precedent, iar pentru anul acesta reprezentanții companiei au precizat că obiectivul este de a menține compania pe plus, nefiind comunicat și ritmul de creștere.

Kaufland Iasi deschidere magazin kaufland expannsiune retea de magazin. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Kaufland deschide al 6-lea magazin din Iași
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al șaselea magazin din orașul Iași. Prin această investiție, compania...
Kaufland Moinesti inaugurare Bacau
Kaufland se extinde în regiunea Moldovei, inaugurând un magazin în Moinești
Kaufland România își extinde rețeaua națională prin deschiderea unui magazin în orașul Moinești, județul Bacău. Prin această investiție,...
inaugurare Kaufland VOluntari, mai multe pe www.revistaprogresiv.ro
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Voluntari
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al șaselea magazin din județul Ilfov și cel de-al 184-lea magazin la...
Kaufland Suceava
Kaufland deschide un nou magazin în Suceava
Kaufland România deschide al doilea magazin din Suceava, investiție prin care creează 70 de locuri de muncă și contribuie astfel la susținerea...
Kaufland inaugurează un nou magazin la Brașov
Kaufland inaugurează un nou magazin la Brașov
Kaufland România deschide al patrulea magazin din Brașov, investiție prin care creează 80 de locuri de muncă. Noul magazin se află pe strada...
Kaufland deschide al doilea magazin dintr-un mall
Kaufland deschide al doilea magazin dintr-un mall
Retailerul Kaufland inaugurează al doilea hypermarket al rețelei situat într-un centru comercial, la Oradea, după ce, în urmă cu trei ani,...