Kaufland deschide al treilea magazin în Brăila

Kaufland România deschide cel de-al treilea magazin din municipiul Brăila, investiție prin care creează aproximativ 80 de locuri de muncă. Kaufland deschide al treilea magazin în Brăila. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Noul Kaufland, situat pe Strada Industriei, nr. 17P, are o suprafață totală de peste 5.700 mp, dintre care aproape 2.900 mp sunt dedicați spațiului de vânzare. Clienții vor beneficia de facilități moderne, inclusiv soluții ecologice și automate pentru returnarea ambalajelor.

Magazinul oferă accesul la o varietate de produse, fiind prevăzut cu o vitrină asistată pentru produse proaspete, cu o lungime de peste 17 metri, raion extins de legume-fructe, brutărie, produse congelate, produse lactate, alimente de bază, dulciuri, drogherie, băuturi și produse nealimentare. La punctul Grill din exterior, clienții pot alege din meniul diversificat de preparate calde, precum două sortimente de pui rotisat, ceafă, cabanos, turinger, nuggets, crispy, cartofi prăjiți, precum și o gamă variată de băuturi nealcoolice.

Pentru o experiență de cumpărături rapidă, magazinul dispune de 14 case de marcat, dintre care 8 sunt de tip self check-out și 6 standard. De asemenea, serviciul K-Scan permite scanarea produselor direct în coș, cu plata simplificată la casa de marcat.

Parcarea are o capacitate totală de peste 230 de locuri, dintre care 12 pentru persoane cu dizabilități și 4 pentru părinți. Totodată, clienții au la dispoziție și 3 locuri cu acces la stația de încărcare pentru mașinile electrice și 6 rastele pentru biciclete.

În primăvara anului viitor, hipermarketul va transforma 1.000 mp din spațiul verde din incinta magazinului într-o viitoare pădure urbană. În colaborare cu Asociația Plantăm Fapte Bune și cu sprijinul angajaților Kaufland, sute de puieți din diverse specii vor fi plantați, marcând un nou pas în angajamentul față de mediu.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 150.000 de angajați și o rețea de 185 de magazine în România. În ultimul an financiar, retailerul a înregistrat o cifră de afaceri de 18,34 miliarde lei, în creștere cu 14,5%.

Kaufland Bragadiru deschidere magazin nou expansiune retail modern bragadiru. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Kaufland continuă expansiunea și deschide un nou magazin în Bragadiru
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al doilea magazin din orașul Bragadiru, județul Ilfov. Prin această...
Kaufland Moinesti inaugurare Bacau
Kaufland se extinde în regiunea Moldovei, inaugurând un magazin în Moinești
Kaufland România își extinde rețeaua națională prin deschiderea unui magazin în orașul Moinești, județul Bacău. Prin această investiție,...
Kaufland Suceava
Kaufland deschide un nou magazin în Suceava
Kaufland România deschide al doilea magazin din Suceava, investiție prin care creează 70 de locuri de muncă și contribuie astfel la susținerea...
Kaufland Pitesti
Kaufland, la al treilea magazin în Pitești
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al treilea magazin din orașul Pitești. Prin această investiție,...