Freshful by eMAG lansează conceptul Piața cu Freshful

Freshful by eMAG aduce experiența de la piață în online și lansează noul concept Piața cu Freshful care integrează în platformă o ofertă mai generoasă de produse autentice alese de la micii producători din toate colțurile țării. Oferta Piața cu Freshful include produse de la peste 1.200 de producători, de la fructe, legume, produse de panificație, cofetărie, băuturi și multe altele. Piata cu Freshful

Produsele provenite de la producători locali generează aproape 15% din totalul vânzărilor din platforma Freshful, iar acum acestea pot fi găsite ușor cu o căutare după sintagma „mici producători”. În noua zonă de experiență, clienții pot descoperi o gamă variată de produse adaptată cerințelor lor. Doar în ultimul an, numărul micilor producători care colaborează cu Freshful a crescut cu 20%, iar Freshful își propune să extindă constant oferta pe acest segment.

„În zona de experiență Piața cu Freshful aducem mai aproape de clienți bunătățile autentice, crescute cu responsabilitate de fermierii locali. Livrăm direct la ușa clienților legume, fructe sau alte preparate din diverse regiuni ale țării. Roșiile roz crescute de Angela în județul Argeș sau pepenii verzi din Ialomița de la Cooperativa Agricolă Recolta Gheorghe Doja sunt la mare căutare în această vară, iar stocurile se epuizează rapid. Livrăm mereu produse proaspete, uneori și în mai puțin de 24 de ore de la culegere, iar în timpul transportului menținem condiții optime de temperatură, datorită mașinilor FrigoFresh pe care ne bazăm chiar și pentru a livra înghețată. Ne dorim să le oferim clienților noștri mai mult timp pentru ei și cei dragi, astfel că le aducem direct la ușă produsele preferate cu care vor prepara mese pentru clipe de neuitat în familie, ” afirmă Tudor Mihăilescu, General Manager Freshful by eMAG.

Cea mai mare comandă din categoria micii producători: 1.583 de lei

Micii producători au avut un rol important în platforma Freshful încă de la lansare. În noua zonă de experiență, clienții pot găsi mai ușor produsele fermierilor. De exemplu, în primele luni ale verii, clienții au comandat peste 70 de tone de pepeni verzi, 13,5 tone de pepeni galbeni și peste 31.000 de kg de roșii.

De asemenea, Freshful a livrat peste 8.000 de kg de prune, chiar dacă sezonul acestora este abia la început. În total, clienții au comandat peste 1.700 de tone de fructe și legume, toate provenind de la micii producători locali. Cea mai mare comandă cu produse din oferta micilor producători a fost de 1.583 lei.

Peste 13.000 de pâini cu maia și 10 tone de carne de porc comandate

Pe taraba digitală de la Piața cu Freshful, clienții găsesc și produse de panificație și carne. În ultimele două luni, Freshful a livrat 13.000 de pâini cu maia și aproximativ 17.000 de produse de patiserie și cofetărie. Aceste sunt produse în cantități limitate, ceea ce asigură un nivel ridicat al prospețimii. Pe galantarele digitale ale Freshful, clienții pot găsi o selecție diversificată de carne, lactate și ouă.

Doar în ultimele două luni, din depozitul Freshful au plecat peste 10 tone de carne de porc, 128.000 de ouă și peste 23.000 de litri de lapte, toate provenind de la producători locali.

Peste 290 de etichete de vin de la micii producători disponibile pe Freshful

La fel ca în piață, clienții pot descoperi o selecție variată de băuturi artizanale, inclusiv vinuri locale, bere și cafea de specialitate prăjită în loturi mici. În această vară, au fost comandați peste 4.500 de litri de bere artizanală, ceea ce arată că acest tip de produs devine din ce în ce mai popular.

În oferta Freshful au fost introduse mai multe sortimente și de vinuri, depășind 290 de etichete din care pot alege clienții. În ceea ce privește cafeaua de dimineață, în aceeași perioadă, Freshful a livrat peste 2.000 de pachete de cafea de specialitate, respectiv 570 de kg.

Companie românească fondată în 2021, Freshful by eMAG este primul hypermarket 100% online din România, și oferă clienților săi o gamă variată de peste 18.000 de produse alimentare și băuturi de larg consum, de la partenerii și producătorii locali. În primii 2 ani de activitate, Freshful by eMAG a livrat peste 1,1 milioane de comenzi cu ajutorul a 400 de livratori.

Oferta Freshful de Paște: 7 tone de carne de miel și peste 20 de tipuri de cozonaci și pască
Oferta Freshful de Paște: 7 tone de carne de miel și peste 20 de tipuri de cozonaci și pască
Freshful by eMAG, primul hipermarket 100% online din România, a inclus în oferta de Paște 7 tone de carne de miel care provine exclusiv de la...
Freshful by eMAG a livrat 29,6 milioane de produse și a avut o creștere a vânzărilor de peste 119% în 2023
Freshful by eMAG a livrat 29,6 milioane de produse și a avut o creștere a vânzărilor de peste 119% în 2023
În 2023, oamenii s-au orientat mai mult către cumpărăturile online și au ales să pună în coș o diversitate mai mare de produse, inclusiv...
Freshful by eMAG a livrat peste 38 de milioane de produse în doi ani
Freshful by eMAG a livrat peste 38 de milioane de produse în doi ani
Freshful by eMAG, primul hipermarket 100% online din România, a atins pragul de peste 1,1 milioane de livrări în primii doi ani de la intrarea pe...
Bilanț Freshful by eMAG după primul semestru: vânzări de fructe și legume de trei ori mai mari față de 2022
Bilanț Freshful by eMAG după primul semestru: vânzări de fructe și legume de trei ori mai mari față de 2022
În primele șase luni ale acestui an, interesul românilor pentru fructe și legume proaspete a fost în creștere comparativ cu anul precedent....