După repoziționare, rețeaua LaDoiPași ajunge la 745 de magazine

LaDoiPași, programul de franciză dezvoltat de Metro Cash & Carry, a ajuns la finalul anului trecut la 745 de magazine, cu 300 de noi locații deschise în 2018, spune Geanina Ghiculescu, Head of Retail Marketing Metro Cash & Carry România. După repoziționare, rețeaua LaDoiPași ajunge la 745 de magazine

Metro Cash & Carry a anunțat repoziționarea formatului de proximitate LaDoiPași ca franciză independentă în 2017, iar targetul setat este atingerea pragului de 2.000 de magazine până în 2020, în condițiile în care la momentul anunțului rețeaua număra 430 de unități.

“Obiectivul principal pe 2019 este o relație cât mai apropiată de partenerii noștri, care să răspundă la nevoile comunității într-o manieră profitabilă, dar și menținerea unui ritm optim de creștere a francizei, care să asigure atingerea obiectivului pe termen mediu de 2.000 de magazine. Metro este, cu brandul LaDoiPași, liderul segmentului de proximitate din România și ne propunem să ne menținem această poziție, cu un model de business sustenabil, personalizat pe nevoile antreprenorilor și specificul comunităților pe care le deservesc”, punctează Geanina Ghiculescu.

O provocare pentru procesul de extindere vine însă din zona resurselor umane, crede Geanina Ghiculescu.

“Una dintre marile provocări ale lui 2018 pentru comerțul tradițional a fost digitalizarea afacerilor, în primul rând legea caselor de marca cu jurnal electronic. Aici am optat pentru o comunicare deschisă și proactivă cu partenerii noștri, cărora le-am oferit suport integrat în înțelegerea și adoptarea noilor sisteme. Vizavi de 2019, o problemă deloc nouă, care va continua să afecteze afacerile micilor comercianți este lipsa forței de muncă. În acest sens, ne propunem să le oferim soluții viabile pentru identificare celor mai potriviți candidați”, adaugă Ghiculescu.

Metro Cash & Carry a lansat conceptul LaDoiPași pe piața locală în 2012. Alături de Metro Cash & Carry, cei mai mari jucători pe segmentul de proximitate sunt în acest moment rețelele Profi (care activează în această zonă cu toate cele trei formate – Profi, Profi City și Profi Loco), Carrefour (Express, Express Orange, Contact), Mega Image (Shop&Go), Lagardere Travel Retail (1 Minute, Hub Conveniece) și Auchan (MyAuchan).

Metro Cash & Carry România a înregistrat în anul financiar 2017 o cifră de afaceri de 4,72 de miliarde de lei, în creștere cu 8% față de anul 2016, potrivit datelor raportate de companie la Ministerul de Finanțe.

 

Magazin LaDoiPasi, franciza dezvoltata de METRO
Consolidare la vârful retailului de proximitate. Studiu de caz: extinderea francizei LaDoiPași
Franciza LaDoiPași lansată de METRO în urmă cu 12 ani a marcat recent o premieră prin inaugurarea simultană, în mai multe orașe din țară...
Rețeaua LaDoiPași, deținută de Metro România, a ajuns la 2.000 de magazine
Rețeaua LaDoiPași, deținută de Metro România, a ajuns la 2.000 de magazine
LaDoiPași, rețeaua de magazine în sistem de franciză deținută de Metro Cash&Carry, a continuat să se extindă într-un ritm alert și, la 11...
 Metro inaugurează 22 de noi magazine LaDoiPași
Metro inaugurează 22 de noi magazine LaDoiPași
Metro anunță deschiderea a 22 de magazine noi LaDoiPași în toată țara, rețeaua poziționându-se ca fiind cel mai mare lanț de magazine...
După repoziționare, rețeaua LaDoiPași ajunge la 745 de magazine
După repoziționare, rețeaua LaDoiPași ajunge la 745 de magazine
LaDoiPași, programul de franciză dezvoltat de Metro Cash & Carry, a ajuns la finalul anului trecut la 745 de magazine, cu 300 de noi locații...