Crama Cepari intră în hora online-ului cu un magazin propriu

Crama Cepari, producătorul și îmbuteliatorul vinurilor Cepari și Criva, își extinde mixul de accesibilitate și conveniență pentru consumatori prin lansarea magazinului online propriu, disponibil începând cu această lună pe noul site www.crama-cepari.ro. Magazinul Online Cepari

Noua lansare consolidează strategia de business a companiei pe plan local, completând lanțul de distribuție atât pentru consumul în hoteluri, restaurante sau sisteme de catering, dar și pentru consumul individual, în magazinele de profil și rețelele online partenere.

Mai mult, anul acesta compania a finalizat procesul de rebranding al vinurilor Criva, aducând gamei o nouă etichetă de prezentare, dar și prezența la raft în rețeaua de magazine Profi din județul Olt, materializând astfel promisiunea vinului de calitate, accesibil consumatorilor.

„Crama Cepari este pariul nostru pentru calitate și excelență în producție - două dintre atributele care ne caracterizează portofoliul încă de la început, din 1994. Prin investițiile pe care le-am adus de-a lungul timpului în tehnologiile de ultimă generație, în procesele de vinificație, în echipă, dar și în sustenabilitatea businessului, reușim să surprindem astăzi prin vinuri cu minim de intervenții, curate și fără adaosuri de gust sau arome. Vom continua să ținem pasul cu tot ce e nou și benefic în industrie, dar și cu stilul de viață al consumatorilor noștri, așa încât să ne întărim prezența la nivel național, făcând cinste momentelor de colecție cu vinuri pe măsură”, a declarat Ilarie Prioteasa, Oenolog, Director General Crama Cepari.

Crama Cepari își are rădăcinile în regiunea Drăgășanului, de unde duce mai departe unul dintre puținele soiuri autohtone cu istoric de multe secole și rădăcini în perioada dacică, care poartă și numele localității de unde provine - Cârlogani (Crâmpoșie-Cârlogancă). Crâmpoșia a asigurat în perioada trecută baza sortimentului de Drăgășani, iar astăzi reprezintă port-drapelul soiurilor locale din podgorie.

Cu o prezență de 30 de ani pe piața din România, Cepari produce și îmbuteliază astăzi 8 soiuri de portofoliu, sub 2 game: Cepari - vinuri premium realizate într-un număr limitat de sticle și Criva - vin sec de calitate superioară realizat din amestec de struguri din parcele normate de producție cu struguri rezultați din gama principală Cepari.

Crama Cepari a fost înființată în 1994, din pasiunea pentru vin a oenologului Ilarie Prioteasa, urmând standardele moderne mereu în schimbare ale domeniului. Trei decenii mai târziu, prin investiţiile constante în plantaţii, tehnologie, oameni şi promovare, Crama Cepari continuă să rescrie promisiunea vinului de calitate, cu minimum de intervenții, curate și fără adaos de gust sau arome, asigurând, în același timp, o continuitate a istoriei vinului pentru zona de origine a soiului Crâmpoşie.

Glovo Back to School
Glovo: Românii au comandat cu 75% mai multe rechizite școlare față de 2023
Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, a înregistrat o creștere a comenzilor de rechizite de 75% prin...
magazine DIANA
DIANA relochează un magazin din județul Vâlcea
Magazinele DIANA anunță relocarea magazinului din Păușești într-o construcție nouă, modernă, situată în apropierea locației anterioare,...
ghiozdan rechizite inceperea scolii
eMAG: Clienții plătesc aproximativ 400 de lei pentru un ghiozdan complet echipat
În pragul noului an școlar cele mai căutate articole devin rechizitele, încălțămintea, dar și accesoriile precum ceasurile inteligente cu...
paco supermarkets inaugurare magazin paunesti, vrancea
Paco Supermarkets își extinde prezența în mediul rural din Vrancea
Paco Supermarkets continuă investițiile în expansiune și a inaugurat în începutul lunii septembrie magazinul cu numărul 18, în comuna...