Cora, la a doua închidere de hypermarket pe piața locală
La 11 ani de la deschidere, retailerul cora România va închide hypermarketul pe care îl operează în Baia Mare. Magazinul va fi închis începând cu data de 4 mai și după această închidere rețeaua de hypermarketuri cora va număra 10 locații. Aceasta nu este prima închidere a retailerului franco-belgian pe piața din România, în 2015 fiind închis hypermarketul din Arad.
”Este o decizie de business extrem de bine cântărită, bazată pe cifre concrete, analizate cu toată responsabilitatea și pe care am luat-o doar atunci când nu am mai avut altă opțiune. Am amânat mult acest moment în primul și în primul rând pentru echipa de profesioniști pe care o avem local și care s-a implicat 100% și s-a străduit zi de zi pentru a veni în întâmpinarea clienților noștri. Ne retragem, cu regret, din Baia Mare, însă rămânem în continuare prezenți în București, Cluj-Napoca, Bacău, Drobeta, Ploiești și Constanța”, au precizat reprezentanții retailerului.
Piața din Baia Mare este destul de aglomerată, fiind operaționale în acest moment nu mai puțin de 32 de magazine deținute de lanțurile internaționale de retail, dintre care 4 hypermarketuri, 7 magazine de tip discount, 2 unități cash& carry.
În ceea ce privește echipa din magazinul Baia Mare, oficialii cora spun că le vor acorda sprijinul necesar pentru a face mai ușor față tranziției spre un nou loc de muncă.
”cora își menține ferm angajamentul față de România și continuă planurile de expansiune în direcția care considerăm că va domina comerțul în anii care urmează, reprezentată de e-commerce și de formatele online – offline”, au mai punctat oficialii cora România.
Recent, după opt ani de la ultima deschidere, cora a reluat expansiunea și a intrat pe segmentul de proximitate cu brandul cora Urban. Rețeaua de hypermarketuri cora, operată la nivel local de compania România Hypermarche SA, a raportat pentru anul financiar 2019 o cifră de afaceri de 1,72 miliarde de lei, în scădere față de anii precedenți, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe.





