Cora extinde serviciul de livrare la domiciliu prin intermediul Foodpanda

Foodpanda anunță că parteneriatul cu retailerul Cora a fost extins și este disponibil în cele șapte orașe în care există hypermarketurile. Concret, este vorba despre București, Bacău, Baia Mare, Cluj-Napoca, Constanța, Ploiești și Drobeta-Turnu Severin. În total, sunt 11 hypermarketuri Cora, iar clienții acestora pot primi comenzile acasă în 60 de minute, în intervalul orar 10:00-21:30. Cora extinde serviciul de livrare la domiciliu prin intermediul Foodpanda

Odată cu extinderea livrărilor la nivel național, portofoliul de produse care poate fi comandat din aplicația foodpanda s-a mărit, în prezent fiind disponibile pentru livrare acasă peste 1.500 de produse alimentare și non-alimentare comercializate de Cora România. De asemenea, gama de produse a fost extinsă cu fructe și legume proaspete și congelate, carne, pește, mezeluri și lactate.

Potrivit reprezentanților companiei, serviciul de livrare a cumpărăturilor acoperă trei sferturi din suprafața municipiului București (inclusiv o parte dintre localitățile limitrofe) și în întregime celelalte orașe în care este activ. Flota de livratori foodpanda livrează cumpărăturile în regim expres și valoarea minimă a comenzii este de 50 lei. Greutatea maximă acceptată pentru o comandă este de 20 kg.

„După o primă perioadă de testare a serviciului în Capitală, extindem colaborarea în toate orașele în care avem hipermarketuri Cora. Segmentul online e din ce în ce mai important pentru clienții noștri și de aceea preocuparea noastră este să mărim capacitatea de livrare, în timp cât mai scurt, a produselor comandate”, a declarat Claudia Badea, Directorul Operațional al platformei e-commerce cora.ro.

„Ne-am propus să extindem serviciul de livrare rapidă foodpanda dincolo de mâncarea gata preparată de către restaurantele noastre partenere și să ne adresăm și celor care vor să își facă cumpărăturile din confortul propriei locuințe, cu livrare în regim expres”, susține Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.

Foodpanda.ro, parte a grupului Delivery Hero, este cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România și colaborează în prezent cu peste 3.000 de restaurante.

Cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este prezentă pe piața din România din 2003 și operează în prezent 11 hypermarketuri în București și în marile orașe. În 2013, Cora a lansat platforma cora.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. În acest moment, serviciul cora.ro cu livrare în sistem drive sau cu ridicare din magazin e disponibil în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Bacău, Cluj şi Drobeta.

Rețeaua de hypermarketuri Cora, operată la nivel local de compania România Hypermarche SA, a raportat pentru anul financiar 2019 o cifră de afaceri de 1,72 miliarde de lei, în scădere față de anii precedenți, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe.

cora își consolidează prezența în online și se listează pe Bringo
cora își consolidează prezența în online și se listează pe Bringo
Retailerul cora își consolidează prezența în online și anunță semnarea unui parteneriat cu Bringo. Peste 15.000 de produse alimentare și...
cora continuă investițiile în proximitate și pune pe hartă o nouă unitate Urban
cora continuă investițiile în proximitate și pune pe hartă o nouă unitate Urban
  cora continuă să dezvolte rețeaua de magazine de proximtate și pune pe harta retailului bucureștean cel de-al treilea magazin cora Urban....
Cora extinde serviciul de livrare la domiciliu cu ajutorul Glovo
Cora extinde serviciul de livrare la domiciliu cu ajutorul Glovo
cora România anunță un parteneriat cu platforma Glovo care permite livrarea expres la domiciliu, adică în doar 60 de minute de la plasarea...
Cora România a încheiat un parteneriat cu foodpanda.ro pentru livrări rapide la domiciliul clienților
Cora România a încheiat un parteneriat cu foodpanda.ro pentru livrări rapide la domiciliul clienților
Cora România și foodpanda, cea mai mare platformă de food delivery din România, și-au unit forțele pentru a mări capacitatea de livrare...