cora continuă investițiile în rețeaua de proximitate cora Urban
Retailerul Cora continuă investițiile în extinderea rețelei de proximitate cora Urban și inaugurează două magazine noi în Capitală. Mai mult, până la finalul acestui an compania are pe listă extinderea spațiului de vânzare pentru prima unitate cora Urban și testarea unui nou concept, dar și inaugurarea a alte trei magazine pe noul format.
Noile unități sunt amplasate pe Bulevardul Ghencea, nr. 34 și pe Strada Liviu Rebreanu, nr. 13 și oferă acces la 40.000 de produse prin www.cora.ro și peste 3.500 de produse pe raft.
Amplasarea magazinelor de proximitate cora Urban este menită să servească un număr cât mai mare de clienți din diferite zone ale Capitalei. Magazinele au suprafețe de aproximativ 200 mp, organizarea produselor la raft este intuitivă, astfel încât experiența clienților la cumpărături să fie una nu doar rapidă și eficientă, ci și plăcută. În urma rezultatelor obținute, retailerul va testa un concept nou în Avangarde Residence, primul magazin cora Urban, deschis în februarie 2020, care va fi extins de la 144 mp la 360 mp.
De asemenea, magazinele cora Urban sunt integrate în divizia cora Express, oferind astfel posibilitatea clienților să comande produse din cora cu livrare acasă prin partenerii Glovo, Bringo, Tazz by emag și FAN Delivery. În plus, prin promovarea formatelor 3 în 1, magazinele cora Urban sunt și puncte de ridicare (pick-up) a comenzilor plasate online, pe www.cora.ro.
”Am lansat conceptul cora Urban în București în 2020 ca să putem răspunde mai eficient nevoilor și dorințelor clienților, să aducem noi produsele necesare sau preferate mai aproape de casele lor, scutindu-i astfel de drumul până la magazin într-o perioadă când deplasarea era dificilă. Să fim mai aproape de clienți înseamnă în mod necesar și prezență online, cu tot ceea ce presupune aceasta: calitate, varietate și prețuri accesibile, iar cora livrează pe toate aceste dimensiuni. În plus, așa cum este gândit acest nou format, cora Urban este aproape de clienți atât fizic, cât și virtual, ceea ce reprezintă un avantaj pentru consumatori”, a declarat Claudia Badea, Ecommerce și Cross-channel Director la cora România.
Produsele de top în lista de cumpărături în magazinele cora Urban
Clienții găsesc în cora Urban o varietate de produse bio, legume și fructe, dar și sortimente ready to eat (salate și sendvișuri). Nu lipsesc produsele pentru îngrijirea copiilor, articolele pentru casă, mâncarea pentru animale, produsele din carne (mai ales având ca sursă de proveniență fermele românești), tranșată de măcelarii cora, dar și produsele proaspete din laboratoarele de cofetărie și patiserie cora, lactate și pâine, inclusiv artizanală. În plus, în magazine sunt disponibile o imprimantă și un terminal pentru plata facturilor.
Potrivit analizelor cora, cele mai căutate sunt băuturile non-alcoolice, produsele de tabac, cele de bază, semipreparatele, ready-to-go, ready to eat și lactatele, acestea completând coșul săptămânal prin cumpărături aproape de casă. Pentru că obiectivul este de a asigura nu doar produse de calitate, ci și sustenabile, cora intenționează să creeze un lanț de aprovizionare pentru cora Urban care să includă furnizori locali pentru produse de pâine și patiserie, legume, fructe și flori.
cora România, parte a grupului Louis Delhaize, operează 10 hypermarketuri în București și în marile orașe, 7 magazine cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro, pe care sunt listate peste 40.000 de produse. În anul financiar 2021, retailerul a înregistrat o cifră de afaceri de 1,54 miliarde de lei, în scădere cu 5% față de anul precedent.
Citește și: cora își consolidează operațiunile online printr-un parteneriat cu Fan Delivery