cora își consolidează operațiunile online printr-un parteneriat cu Fan Delivery

Retailerul cora își consolidează segmentul eCommerce prin lansarea serviciului de livrare Express Fan Delivery, în baza parteneriatului semnat cu platforma online de personal shopping lansată de Fan Courier, liderul pieței de curierat din România. cora își consolidează operațiunile online printr-un parteneriat cu Fan Delivery

Comenzile, în valoare de minimum 70 de lei, se plasează din aplicația Fan Delivery, unde sunt listate peste 10.000 de produse din hypermarketul fizic cora, asortiment construit pe baza nevoilor clienților. Echipele Fan Delivery asigură livrarea în maximum 90 de minute.

”Viteza ne guvernează viața și a devenit esențial să ne putem gestiona timpul cât mai bine. cora lucrează de mulți ani la dezvoltarea proiectului eCommerce pentru că am anticipat interesul clienților pentru online. Dincolo de reducerea timpilor de livrare, efortul nostru se canalizează asupra oferirii de produse și servicii de calitate, la prețuri accesibile și am convingerea că parteneriatul cu FAN Delivery este benefic pentru consumatori”, a spus Claudia Badea, eCommerce and Cross-Channel Director, cora România.

București și Cluj, primele zone pentru livrare express cora

Comenzile sunt pregătite de echipa cora dintr-o varietate mare de produse alimentare și nonalimentare, la prețurile din magazinul fizic. Contravaloarea transportului va fi de numai 1 leu în primele 60 de zile calendaristice de la lansarea serviciului Fan Delivery pentru cora. Serviciul este disponibil pentru început în București și Cluj, plasarea comenzilor fiind posibilă zilnic între orele 08:00 – 21:00. Vor fi incluse în opțiunea de comandă cu livrare rapidă și magazinele de conveniență cora Urban din București, ceea ce va spori accesibilitatea serviciului. 

"Parteneriatul cu cora Romania reconfirmă utilitatea și eficiența serviciului pus la dispoziția clienților prin intermediul FAN Delivery. cora este unul dintre partenerii relevanți din retailul românesc alături de care dorim să creștem și să ajungem în cât mai multe gospodării din România. Este un parteneriat câștigător pentru toți clienții noștri care, astfel, vor avea acces facil la produsele listate de cora, noi urmând să livrăm cât mai rapid, la standardul de calitate setat de liderul pieței, Fan Courier. Chiar dacă mai avem puțin până împlinim un an de activitate, Fan Delivery a demonstrat deja că vine în întâmpinarea nevoilor clienților și îi ajută să salveze timp prețios, alegând livrarea rapidă acasă a produselor de care au nevoie”, a declarat Dragoș Arnăutu, CEO Fan Delivery.

Pentru a optimiza serviciul de comenzi online, cora a lansat anul acesta noul site www.cora.ro, o investiție de 0,5 milioane de euro, iar oferta multicanal a fost extinsă prin adăugarea în portofoliu, pe lângă cele 10 hypermarketuri, a unui concept nou, de proximitate și online, cora Urban, cu 5 astfel de magazine deschise în prezent.

Citește și: cora își consolidează prezența în online și se listează pe Bringo

cora continuă investițiile în rețeaua de proximitate cora Urban
cora continuă investițiile în rețeaua de proximitate cora Urban
Retailerul Cora continuă investițiile în extinderea rețelei de proximitate cora Urban și inaugurează două magazine noi în Capitală. Mai...
cora își consolidează prezența în online și se listează pe Bringo
cora își consolidează prezența în online și se listează pe Bringo
Retailerul cora își consolidează prezența în online și anunță semnarea unui parteneriat cu Bringo. Peste 15.000 de produse alimentare și...
Fan Delivery, în grafic pentru targetul de 10 milioane de lei și cu ochii pe extindere
Fan Delivery, în grafic pentru targetul de 10 milioane de lei și cu ochii pe extindere
Fan Delivery, platformă online de personal shopping cu livrare rapidă lansată de liderul pieței locale de curierat Fan Courier, este în grafic...
Auchan România, prezent în platforma FAN Delivery cu peste 7.000 de produse
Auchan România, prezent în platforma FAN Delivery cu peste 7.000 de produse
Auchan este primul mare retailer din România care se alătură platformei FAN Delivery, alături de alți peste 30 de furnizori de produse care...