Cooperativa Țara Mea investește 6 milioane de euro în extindere

Cooperativa Țara Mea, care a încheiat în urmă cu doi ani un parteneriat cu Kaufland România, va investi circa șase milioane de euro într-un abator și o secție de tranșare pentru carnea de oaie. Cooperativa Țara Mea investește 6 milioane de euro în extindere

Cooperativa Țara Mea a semnat un parteneriat cu cele trei federații și 10 asociații de oieri din România, care adună circa 95% din producția românească de carne de oaie.

„Sacrificarea animalelor nu este o problemă, dar tranșarea este complicată. De exemplu, într-un abator, ai comenzi de 200 de animale pe serii, și nu de 2.000. Asta înseamnă că sala de tranșare trebuie igienizată înainte, se tranșează cele 200 de oi, după care se dezinfectează din nou, pentru a se putea relua tranșarea la porc. Sunt doar două abatoare pentru ovine în România, dar lucrează doar pentru export”, spune Florin Burculescu, Președintele Coopertivei Țara Mea.

Astfel, organizația a decis să investească 6 milioane de euro pentru a construi un abator și un spațiu de tranșare cu o capacitate de 50 de tone pe zi.

De asemenea, cooperativa va ajunge să livreze 1.000 de porci/zi către fermele partenere.

În luna noiembrie 2017, Cooperativa Țara Mea și Kaufland au lansat primul Program național pentru carne de porc 100% românească, prin care lanțul de magazine se angaja să preia carnea furnizată de membrii Cooperativei. În acest sens, retailerul german a implementat un raft dedicat produselor românești.

Cooperativa și-a propus să creeze un mecanism prin care să asigure producătorilor un preț echilibrat pentru marfa lui. Potrivit oficialilor Cooperativei, abatoarele controlează piața, în timp ce fermierii nu pot face profit din cauza fluctuațiilor artificiale de preț.

„Noi raportăm prețurile de achiziție la carne la prețul bursei din Germania, care are fluctuații destul de mari în anumite perioade ale anului, dar dacă faci o medie ponderată, se observă că nu sunt fluctuații evidente. Acolo, prețul cărnii crește normal, nu artificial, ca la noi. Aici, intervin abatoarele, când scade prețul cărnii, ele îl scad artificial și fac presiune la fermieri să îl scadă și ei”, adaugă președintele Cooperativei Țara Mea.

Cooperativa Țara Mea s-a dezvoltat ca un business unic în România începând cu anul 2015, când a fost lansat parteneriatul dintre Cooperativă și retailerul german Kaufland. Astăzi, sub umbrela Cooperativei activează aproximativ 800 de fermieri cu activităţi de la cultivarea legumelor, la procesarea lactatelor şi a cărnii de porc, oaie și pasăre.

Cooperativa Țara Mea a sistat vânzarea produselor care au costuri nejustificate
Cooperativa Țara Mea a sistat vânzarea produselor care au costuri nejustificate
Valoarea coșului de cumpărături pentru masa de Paște a crescut semnificativ față de anul trecut din cauza inflației, însă marjele peste 15%...
Cooperativa Țara Mea ajută producătorii români să își vândă produsele în supermarketuri
Cooperativa Țara Mea ajută producătorii români să își vândă produsele în supermarketuri
Pandemia de Covid-19 a făcut ca cererea pentru produsele românești să crească notabil, însă piața de desfacere a acestora reprezintă în...
Cooperativa Țara Mea dublează numărul fermierilor membri și livrează mai multe legume românești către marii retaileri
Cooperativa Țara Mea dublează numărul fermierilor membri și livrează mai multe legume românești către marii retaileri
La aproape un an de la lansarea programului pentru legume românești, Cooperativa Țara Mea înregistrează aproape 5.000 de fermieri membri și o...
Cooperativa Țara Mea a bătut palma cu eMAG pentru vânzarea produselor românești prin intermediul Freshful
Cooperativa Țara Mea a bătut palma cu eMAG pentru vânzarea produselor românești prin intermediul Freshful
Cooperativa Țara Mea a încheiat un nou parteneriat pentru vânzarea online a produselor disponibile sub brandul „Țara mea”. Astfel,...