Cocaină de sute de mii de lire descoperită la Tesco

Un angajat al lanțului britanic de magazine Tesco a descoperit într-un bax de banane cinci pachete a câte un kilogram ce conțineau un praf alb despre care se presupune că este cocaină. Cocaină de sute de mii de lire descoperită la Tesco

Poliția a fost chemată imediat la magazinul din Wokingham, Berkshire, o localitate în sud-estul Marii Britanii, la circa 63 de kilometri de Londra, iar cazul se află acum sub investigație.

Experți spun că dacă substanța se dovedește a fi cocaină, valoarea fiecărui pachet ar putea ajunge chiar și la 250.000 de lire, în funcție de puritatea cocainei, ducând astfel valoarea la circa un milion de lire sterline.

Reprezentanții Tesco spun că majoritatea bananelor sunt importate din Costa Rica și ajung direct în depozitul central al companiei de unde ulterior sunt distribuite către magazine.

Transportarea drogurilor în cutii de alimente nu este o practică neobișnuită însă. În aprilie anul trecut poliția a descoperit într-un depozit din Kent cocaină în valoare de 25 de milioane de lire tot într-un transport de banane, iar în decembrie, alte 40 de milioane de lire sub formă de droguri erau depozitate tot în cutii de fructe într-un depozit din Portsmouth. În ambele cazuri țara de proveniență era Columbia.

Marea Britanie nu este singura piață care s-a confruntat cu astfel de situații. În luna mai a acestui an, 13 magazine Aldi din Berlin s-au trezit cu droguri în loc de banane, iar valoarea totală a drogurilor confiscate s-a ridicat la 11 milioane de lire.

Sursa foto: bbc.co.uk

Tesco, între extaz și agonie: profit triplu și amenințări la orizont
Tesco, între extaz și agonie: profit triplu și amenințări la orizont
Gigantul britanic Tesco a raportat pentru ultimul an financiar un profit de trei ori mai mare față de 2020, însă retailerul avertizează cu...
Vânzările Tesco au crescut cu 6,8% în prima jumătate a anului
Vânzările Tesco au crescut cu 6,8% în prima jumătate a anului
Retailerul Tesco a înregistrat un avans de 6,8% al vânzărilor la nivel de grup în prima jumătate a anului fiscal. Astfel, vânzările au atins...
Tesco, profit în creștere cu 300 mil. lire sterline
Tesco, profit în creștere cu 300 mil. lire sterline
Retailerul britanic Tesco se așteaptă la un profit anual de 1,85 mld. lire sterline pentru anul fiscal încheiat în februarie, în creștere cu...
Aldi se extinde în Marea Britanie în ciuda profitului în scădere
Aldi se extinde în Marea Britanie în ciuda profitului în scădere
Aldi, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de retail din Marea Britanie vrea să grăbească expansiunea pe piața britanică și să...