Ce planuri de expansiune are Carrefour pentru 2015?

Retailerul Carrefour își menține ritmul de expansiune și în 2015 și va deschide anul acesta noi unități atât pe segmentul de hypermarket, cât și pe segmentul de supermarket. Ce planuri de expansiune are Carrefour pentru 2015?

În luna aprilie Carrefour va inaugura al 10-lea hypermarket din București în centrul comercial Mega Mall, iar în toamnă retailerul va deschide primul său hypermarket din Timișoara. Magazinul va fi construit într-un centru comercial dezvoltat de fondul de investiții NEPI. Anul trecut Carrefour a inaugurat tot două hypermarketuri, unul dintre ele în Capitală, în centrul comercial Vulcan Value Center și unul în Târgu Jiu.

”Pe lângă cele două hypermarketuri pe care le vom deschide anul acesta, ne-am propus să extindem și rețeaua de supermarketuri. Vor fi inaugurate peste 20 de unități Carrefour Market, cele mai multe deschideri fiind programate pentru toamna acestui an”, a precizat Teodora Juravle, Manager Comunicare Marketing Carrefour România.

De asemenea, managera a declarat că în primăvară va fi inaugurată  și o unitate Supeco la Giurgiu. Prima deschidere Supeco a avut loc în toamna anului trecut și în prezent retailerul operează în Râmnicu Vâlcea, Târgoviște și Slatina.

Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. În România, Carrefour deține 172 de magazine dintre care 27 de hypermarketuri Carrefour, 91 de supermarketuri Market, 46 magazine de proximitate Express, 7 magazine de proximitate Contact, precum și un site de comerț online:  www.carrefour-online.ro.

carrefour hipermarket, magazin Romania, categoria de legume si fructe, fotografie publicata in Revista Progresiv
România conduce creșterea Carrefour în Europa în primul trimestru
Retailerul francez Carrefour a raportat pe piața din România o cifră de afaceri de 725 de milioane de euro (incluzând TVA), pentru primul...
 Gilles Ballot, noul CEO Carrefour România
Gilles Ballot, noul CEO Carrefour România
Carrefour Group anunță numirea lui Gilles Ballot ca Chief Executive Officer în cadrul Carrefour România, începând cu data de 12 februarie 2024....
Carrefour România, 22 de noi deschideri Express în 2023
Carrefour România, 22 de noi deschideri Express în 2023
Carrefour România atinge pragul de 162 de unități Express la nivel național în 2023, prin deschiderea a 22 de noi magazine în 9 orașe....
Carrefour inaugurează cel de-al treilea hipermarket din acest an
Carrefour inaugurează cel de-al treilea hipermarket din acest an
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al treilea hipermarket din acest an, la Arad. Magazinul este situat pe Calea...
Carrefour România continuă investițiile în e-commerce și extinde parteneriatul cu Glovo
Carrefour România continuă investițiile în e-commerce și extinde parteneriatul cu Glovo
Carrefour România extinde serviciile de vânzare online și de livrare a produselor în noi orașe din țară, în rețeaua de magazine Carrefour...
 Carrefour pregătește primul hypermarket din Craiova
Carrefour pregătește primul hypermarket din Craiova
Retailerul francez Carrefour pregătește deschiderea primului său hypermarket din orașul Craiova, care va fi ancora centrului comercial Promenada...