Carrefour și alți doi retaileri, amendați de autoritățile din Franța

Autoritatea franceză de protecție a consumatorului a amendat trei retaileri francezi cu 4,3 milioane de euro pentru nerespectarea termenului de semnare a unor contracte anuale cu furnizorii. Carrefour și alți doi retaileri, amendați de autoritățile din Franța

Decizia împotriva Carrefour, Systeme U și Intermarche vine ca urmare a unor controale din 2019, lansate în completarea unui pachet legislativ promis de președintele francez Emmanuel Macron. Noile legi au fost create în urma negocierilor dintre guvern și fermierii francezi nemulțumiți de marjele tot mai mici practicate de marii retaileri.

"Autoritatea de protecție a consumatorului a descoperit că termenul de 1 martie, stabilit ca limită pentru semnarea contractelor anuale, nu a fost respectat pentru un număr important de furnizori", au transmis reprezentanții, adăugând că valoarea amenzilor a fost direct proporțională cu numărul de zile de întârziere și previziunile de vânzări.

În mod uzual, negocierile dintre fermieri, retaileri și producători vizavi de prețul produselor alimentare au loc în perioada noiembrie-februarie. 

Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesele cu Auchan, Cora și furnizorii
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora România și patru dintre furnizorii acestora, amendați de...
Carrefour Act for Food furnizori locali
Carrefour: Românii optează pentru produse made in RO și cu ingrediente echilibrate
Românii optează pentru produse made in RO și cu ingrediente echilibrate, arată datele obținute în urma studiilor Carrefour pentru noul capitol...
inflatie 2024 shrinkflation produse gramaj mai mic pret asemanator sau mai mare ordin anpc. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Shrinkflation, o teorie a formelor fără fond?
Ordinul Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) de stopare a practicii prin care comercianții păstrează...
Retailerii, obligați să afișeze la raft, pe lângă marca proprie, cel puțin un brand concurent
Retailerii, obligați să afișeze la raft, pe lângă marca proprie, cel puțin un brand concurent
Interesele producătorilor locali și ale fermierilor din lanțul de aprovizionare agro-alimentar, dar și cele ale consumatorilor vor fi mai bine...
Premieră pe piața locală de achiziții: Profi și Auchan semnează un parteneriat
Premieră pe piața locală de achiziții: Profi și Auchan semnează un parteneriat
Profi și Auchan, doi dintre cei mai importanți jucători din piața locală de retail, au semnat recent un parteneriat pentru achiziții comune....
Carrefour își centralizează achizițiile la nivel european. Ce implicații sunt pe piața locală?
Carrefour își centralizează achizițiile la nivel european. Ce implicații sunt pe piața locală?
Retailerul francez Carrefour a luat decizia de a-și consolida achizițiile pentru șase dintre cele mai importante piețe ale sale și își...