Carrefour Franța reia investițiile în conceptul Bio

Carrefour a anunțat că anul acesta reia investițiile în formatul Bio, în Franța, având în plan să inagureze cinci noi unități până la finalul lui 2016, scrie publicația specializată lineaires.com. De altfel, retailerul intenționează să dezvolte conceptul, noile magazine urmând să aibă o suprafață mai mare de vânzare. Carrefour Franța reia investițiile în conceptul Bio

Primul magazin Carrefour Bio a fost inaugurat în 2013 și, până în acest moment, rețeaua numără cinci magazine.

”Cel de-al șaselea magazin Carrefour Bio va fi deschis săptămâna viitoare, pe strada Simon Bolivar, în al 19-lea arondisment al Parisului. De altfel, până la finalului anului, intenționăm s ajungem la 10 puncte de vânzare în Paris și suburbiile Parisului”, a declarat Aline Champion, directoarea segmentului de proximitate al grupului francez.

În ceea ce privește modificările care îi vor fi aduse conceptului, noile magazine Carrefour Bio vor avea o sală de vânzare de aproximativ 200-300 de metri pătrați față de o sală de vânzare de 170 de metri pătrați în cazul primului magazin Bio. De asemenea, sortimentația va ajunge la 3.700 de SKU-uri, dintre care 1.300-1.500 marcă privată Carrefour comparativ cu doar 2.000 de produse în conceptul inițial.

De asemenea, retailerul francez a anunțat că în perioada următoare intenționează să investească mai mult în categoria sa de produse bio.

”Produsele bio pentru Carrefour nu sunt o afacere recentă. Cu peste 125 de milioane de produse vândute în 2015, Carrefour Bio este în acest moment prima marcă de produse bio din Franța”,  a declarat Richard Vavasseur, Director de Mărci Premium Carrefour.

Pentru a susține lansările noilor magazine, Carrefour a lansat începând cu data de 20 martie o campanie TV, care se va derula până la finalul lunii aprilie.

Sursa foto: retail-week.com.

Carrefour renunță la încă 39 de magazine din Franța. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Un nou hipermarket Cora, redeschis sub umbrela Carrefour
Carrefour România inaugurează oficial un nou hipermarket rebranduit și remodelat, în cadrul centrului comercial Supernova din Șoseaua...
Carrefour deschide un magazin autonom în Belgia
Carrefour deschide un magazin autonom în Belgia
Carrefour Belgia a deschis un magazin autonom de doar 18 metri pătrați în apropierea noului sediu al companiei din Zaventem, scrie...
Ascensiunea produselor BIO și importanța mărcilor private
Ascensiunea produselor BIO și importanța mărcilor private
O categorie dinamică, care a bifat creșteri double digit în valoare în ultimul an, piața produselor BIO se bucură de popularitate în rândul...
BIO, o categorie în care inflația frânează creșterea
BIO, o categorie în care inflația frânează creșterea
Coșul „normal” de cumpărături a fost redefinit, iar achizițiile de bunuri de larg consum au suferit modificări semnificative față de...