Banca Transilvania continuă programul de susținere a afacerilor de cartier din Bucureşti
Banca Transilvania vine cu o nouă iniţiativă Bucureștiul Întreprinzător, platformă online despre oamenii şi ideile de business care au transformat Capitala în cel mai întreprinzător oraş din România. Este vorba despre Bucureştiul Întreprinzător 3.0, harta businessurilor locale, cu branduri de cartier apreciate, care pot fi înscrise online pentru a fi cât mai cunoscute.
BT continuă astfel iniţiativele începute în 2020, Cumpără de Lângă Tine (#CumparaDeLangaTine) și Cumpără de la o Afacere Mică, prin care şi-a propus să solidarizeze românii pentru a susţine afacerile locale.
Prin Bucureştiul Întreprinzător 3.0, banca doreşte să contribuie la consolidarea sentimentului de apartenenţă la cele 17 cartiere cuprinse în campanie. Din acelaşi motiv, campania cuprinde inclusiv mesaje vizuale care vor ajunge la businessurile bucureştene, în linie cu brandul, poziţionarea fiecărui cartier din care fac parte: cartierul Piața Victoriei– Toate drumurile duc la Victorie(i), Băneasa – Mon glamour, Colentina – Un bazar local cu fler internaţional, Berceni – La stradă e sufletul comerțului, Pipera – Tunari – Un festival de business etc. De asemenea, o parte dintre afacerile înscrise online în platforma Bucureştiul Întreprinzător vor beneficia de promovarea băncii prin canalele proprii de comunicare.
Un studiu recent realizat de Reveal Marketing Research şi Banca Transilvania pe baza a peste 500 de interviuri online cu locuitori din Bucureşti cu vârsta între 18 şi 50 de ani arată că 85% dintre aceştia preferă să cumpere de la businessuri din cartier, aflate în proximitatea locuinţei. Argumentele ţin atât de economisirea timpului (86%), cât şi de calitatea produselor şi serviciilor (peste 50%). Majoritatea respondenților s-au arătat loiali afacerilor din cartierele lor, 57% recomandându-le prietenilor.
Bucureştiul Întreprinzător 1.0 şi 2.0
„Recomandarea antreprenorilor” a fost prima etapă a programului Bucureştiul Întreprinzător: antreprenorii promovaţi au nominalizat, la rândul lor, alte idei îndrăznețe, precum Pegas, Radio Guerrilla, 5 to go, Frufru, Pain Plaisir, Maison Dadoo sau Summer Well.
Etapa a doua din Bucureştiul Întreprinzător a venit cu ceva nou, „recomandarea vedetelor” – persoanele care au ales să se alăture iniţiativei BT au nominalizat şi promovat branduri ale antreprenorilor din Capitală, arătându-şi astfel susţinerea.
Lansat în iunie 2016, programul este o premieră în comunicarea băncilor din România, prin care BT contribuie la formarea unei comunități aparte - Bucureştiul Întreprinzător.



