BT Mic a finanțat peste o mie de afaceri mici prin InvestEU

În doar patru luni de la anunțarea programului în România, BT Mic a finanțat peste 1.000 de afaceri mici prin InvestEU intermediat de Fondul European de Investiții (FEI). BT Mic a finanțat peste o mie de afaceri mici prin InvestEU

Pentru antreprenorii aflați la început de drum, parteneriatul, anunțat anul trecut, înseamnă oportunități de finanțare cu garanție europeană. BT Mic este prima instituție din România care a semnat o nouă colaborare cu FEI în cadrul InvestEU.

Ce înseamnă primele finanțări din cadrul programului:

  • Impact local: cele peste 1.000 de afaceri mici sunt în 500 de localități din România, având  activitate în aproape 200 de domenii;
  • Acces la finanțare: pentru 75% dintre clienți, acestea sunt primele finanțări de business;
  • Incluziune financiară: aproape 20% dintre clienți sunt start-up-uri, cu activitate de sub un an.

„Ne bucurăm că am ajuns într-un timp atât de scurt la mai bine de 1.000 de antreprenori. Continuăm în aceeași direcție pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe afaceri care sunt la început de drum”, declară Cristina Șindile, CEO BT Mic.

Parteneriatul cu Fondul European de Investiții facilitează acordarea de credite pentru 7.500 de afaceri mici, în valoare totală de 100 de milioane de euro.

În România, programul InvestEU este implementat direct de către partenerii de implementare ai Comisiei Europene sau indirect prin intermediari financiari selectați de către aceștia, prin produse financiare stabilite la nivel UE (compartimentul UE al InvestEU) și prin produse financiare dedicate României (compartimentul pentru România în cadrul InvestEU) prin intermediari financiari ai Fondului European de Investiții (FEI) și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

BT Mic este societatea BT Microfinantare IFN SA, parte din Familia BT (Grupul Financiar Banca Transilvania), și este o companie dedicată finanțării afacerilor mici. Are peste 400 de tipuri de activităţi economice finanţate în portofoliu și valoarea medie a creditului este în jur de 60.000 de lei, cu un maxim de 200.000 lei. Mai bine de 22% din activitatea BT Mic merge către start-up-uri şi firme care au cel mult 12 luni de funcţionare la momentul finanţării.

Funcționalitate nouă pentru BT Go. Permite emiterea și trimiterea automată e-Factura către ANAF
Funcționalitate nouă pentru BT Go. Permite emiterea și trimiterea automată e-Factura către ANAF
BT Go are o funcționalitate nouă, în premieră pentru aplicațiile de banking: emiterea și trimiterea automată a e-facturilor către ANAF....
Banca Transilvania lansează o aplicație de business pentru a susține antreprenorii locali
Banca Transilvania lansează o aplicație de business pentru a susține antreprenorii locali
Banca Transilvania lansează aplicația de business BT Go, prin care explorează modalități noi de a susține antreprenorii cu soluții de banking...
BT lansează o nouă companie de susținere a antreprenorilor din București
BT lansează o nouă companie de susținere a antreprenorilor din București
Banca Transilvania lansează Stup Fest, campanie pentru antreprenorii din București, care pot accesa soluții non-financiare cu discount, oferite...
Soluții de finanțare pentru clienții Carrefour prin BT Direct
Soluții de finanțare pentru clienții Carrefour prin BT Direct
Carrefour România și BT Direct, divizia de consumer finance a Grupului Financiar Banca Transilvania, lansează un nou card de cumpărături cu...