Auchan va indica pe etichete originea materiilor prime animale utilizate
Auchan intenționează să menționeze pe etichetele produselor proprii indicații precise cu privire la originea materiilor prime de origine animală utilizate în fabricarea acestora. Peste 2.300 de produse alimentare care au la bază materii prime de origine animală vor fi cuprinse în noua acțiune a companiei din Franța. 
„Ne dorim ca până la sfârșitul anului 2016 să convertim etichetele de pe toate aceste ambalaje. Măsura face parte din planul nostru de combatere a risipei alimentare, o problemă atât de discutată la nivel mondial”, a precizat un reprezentant al retailerului.
Inițiativa vine în condițiile în care la nivel European există un proiect de lege care obligă comercianții ca pe etichetele produselor pe care le comercializează să fie menționată, în mod explicit, țara de origine a cărnii și a laptelui în alimentele care le conțin.








