Auchan menține salariile la același nivel pentru angajații români
Auchan Retail România a anunțat că va menține salariul net al personalului la același nivel, după intrarea în vigoare, la data de 1 ianuarie 2018, a Ordonanței de Urgență prin care este modificat Codul Fiscal. Retailerul francez, care are circa 10.000 de angajați la nivel local, vine cu această declarație după ce alt jucător din industrie, Kaufland, a anunțat că va prelua contribuțiile aferente angajatorului în salariul brut al angajatului. Astfel, fiecare angajat Kaufland România va avea un salariu net mai mare, în medie cu 1,5%. 
De asemenea, începând cu data de 1 noiembrie 2017, anterior modificărilor legislative, Auchan Retail România a lansat o nouă grilă salarială pentru funcția de operator vânzări polivalent oferind, pentru angajații cu minim un an vechime în companie, un salariu brut de 2.300 de lei, ceea ce înseamnă un salariu net de 1.634 de lei. La acest salariu se adaugă tichete de masă în valoare de 300 de lei pe lună, aducând venitul net la aproape 2.000 de lei.
Aceasta reprezintă o creștere de peste 30% comparativ cu salariul unui lucrător comercial, al cărui salariu brut este de 1.700 de lei, respectiv 1.233 de lei net.
„Responsabilitatea față de colegii noștri, alături de responsabilitatea față de societate sunt priorități asumate în strategia de dezvoltare pe termen lung. În acest context, bunăstarea angajaților este foarte importantă pentru noi și credem că salariul, alături de celelalte beneficii financiare, sunt punctul de plecare în acest demers”, a transmis Direcția Resurse Umane a Auchan Retail România.
Executivul a adoptat săptămâna aceasta Ordonanța de modificare a Codului fiscal, care cuprinde mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat, taxa de „solidaritate” de 2,25% (redenumită „contribuție asiguratorie pentru muncă”), care rămâne în sarcina angajatorilor și reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%.
În România, rețeaua Auchan numără în prezent 33 de hypermarketuri și 6 magazine de poximitate. Potrivit datelor financiare furnizate de companie, Auchan a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 1,09 miliarde de euro, în creștere cu 10% față de anul precedent.








