ANPC: Există încă probleme în limitarea accesului minorilor la produse din tutun în unitățile independente de retail

64,6% dintre români cred că legislația care interzice accesul minorilor la produsele din tutun și nicotină este aplicată în mică măsură sau deloc. În același timp, cadrul legal nu este întotdeauna suficient de bine cunoscut, verificarea vârstei nu este încă percepută ca o practică obișnuită, iar responsabilitatea de a limita accesul minorilor revine tuturor actorilor implicați, arată un sondaj INSCOP Research realizat în aprilie 2026. ANPC: Există încă probleme în limitarea accesului minorilor la produse din tutun în unitățile independente de retail. Detalii pe revistaprogresiv.ro

Aceasta este realitatea îngrijorătoare de la care a pornit ideea campaniei Zero Compromisuri, lansată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Asociația Municipiilor din România (AMR), Philip Morris România, HORA – Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România – și Mega Image, o inițiativă de educare și conștientizare care își propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun și nicotină și să promoveze responsabilitatea comună în protejarea acestora, în acord cu obiectivele de protejare a minorilor și cu procesul de revizuire a cadrului legislativ al UE privind produsele din tutun și nicotină.

Mesajul campaniei este unul ferm: protejarea minorilor nu este negociabilă, iar verificarea actului de identitate trebuie să fie asumată ca un act de normalitate. „Protejarea minorilor trebuie să rămână o prioritate clară și constantă. Respectarea legii privind interzicerea vânzării produselor din tutun și nicotină către minori nu este opțională. Dacă la nivelul marilor rețele de magazine putem rezolva acest aspect ușor, avem însă o problemă cu unitățile independente, micile chioșcuri unde se vând încă, în multe cazuri, țigări la bucată minorilor”, a declarat Csaba Lajos Bekesi, Președinte ANPC.

Potrivit acestuia, de la începutul acestui an, în urma celor 400 de intervenții la punctele de vânzare au fost date amenzi în valoare de 1,7 milioane de lei pentru nerespectarea legislației în vigoare. Vânzarea de produse din tutun și nicotină minorilor este sancționată cu amendă de 10.000 de lei și suspendarea activității unității comerciale, iar la o a doua abatere este aplicată o amendă de 20.000 de lei și este retrasă licența de funcționare a retailerului.

Legislația din România interzice vânzarea produselor din tutun și nicotină către persoanele sub 18 ani, precum și livrarea acestora prin sisteme automatizate de tip locker sau easybox. Nerespectarea obligațiilor privind verificarea vârstei, atât în magazinele fizice, cât și în mediul online și la livrare, atrage sancțiuni severe atât pentru comercianți, cât și pentru vânzători, persoane fizice.

Campania Zero compromisuri pune accent nu doar pe aplicarea legii, ci și pe prevenire: reguli clare pentru partenerii comerciali, training pentru personalul de vânzări, verificarea vârstei în online, măsuri suplimentare la livrare, monitorizare constantă și audituri periodice. „Produsele din tutun și nicotină sunt destinate exclusiv adulților, iar protejarea minorilor reprezintă o responsabilitate colectivă,  a industriei, a comercianților, a autorităților și a societății. La Philip Morris România, susținem fără echivoc politica de toleranță zero față de accesul minorilor la produse din tutun și nicotină”, a declarat Carmina Fusté, Director General Philip Morris România.

Un nou târg Auchan de bere, cu peste 300 de sortimente din 25 de țări_detalii pe revistaprogresiv.ro
Un nou târg Auchan de bere, cu peste 300 de sortimente din 25 de țări
Auchan România a dat startul celei de-a 17-a ediții a Târgului de Bere, cu o selecție de peste 300 de sortimente - atât branduri locale și...
Carrefour România oprește importurile pentru categoriile de legume și fructe de sezon. Vezi detalii pe revistaprogresiv.ro
Carrefour România oprește importurile pentru categoriile de legume și fructe de sezon
Aprovizionarea cu roșii cu moț, roz și tip inimă de bou, cireșe, vinete și ardei gras Bianca se face în prezent exclusiv din surse...
evolutia consumului in contextul crizei energetice
Consumul populației a continuat să scadă. Paștele nu a reușit să readucă vânzările magazinelor pe plus
Pe fondul crizei energetice, consumul populației a continuat să scadă și în luna aprilie, în special în ceea ce privește vânzarea de...
AHA Moments: Românii nu renunță complet la consum, ci îl renegociază în funcție de categorie. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
AHA Moments: Românii nu renunță complet la consum, ci îl renegociază în funcție de categorie
Românii au intrat în 2026 cu cel mai scăzut nivel de optimism din ultimii cinci ani, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni...
Lidl continua digitalizarea experientei de cumparaturi prin extinderea Scan Go in toate magazinele din Bucuresti si Ilfov
Lidl extinde serviciul Scan & Go în toate magazinele din București și Ilfov
Funcționalitatea Scan & Go din aplicația Lidl Plus a devenit disponibilă în toate magazinele Lidl din București și județul Ilfov....
cheltuieli cu ocazia zilei de 1 iunie
CFA România: Apetitul românilor pentru cumpărături, temperat de 1 Iunie
Ziua Copilului poate veni cu o serie de cheltuieli suplimentare pentru bugetul familiei, însă, în 2026, achizițiile sunt mai rezervate. De...