Alimentele, cu peste 7% mai scumpe decât în vara anului trecut
Prețurile alimentelor continuă să crească, arată datele Institutului Național de Statistică, ajungând în luna iunie a acestui an cu 7,36% peste nivelul înregistrat în iunie 2024. Fructele proaspete au fost pe primul loc în topul scumpirilor, prețul acestora fiind cu 33,47% mai mare în iunie 2025 față de iunie 2024. Mai mult, doar raportat la luna mai a acestui an, fructele proaspete s-au scumpit cu aproape 11%. 
La nivel de categorie, alimentele s-au scumpit în iunie cu 0,5% față de luna mai și cu 4,6% față de finalul anului trecut, potrivit datelor INS. Pe lista scumpilor intră și legumele, avansul anual fiind de aproape 12%, chiar dacă acestea s-au ieftinit în iunie raportat la mai cu 3,7%. Și uleiul a costat mai mult la jumătatea acestui an față de perioada similară din 2024 (+9,3%), la fel și carnea și preparatele din carne (+4,65%), pâinea (+5,84%), laptele de vacă (+6,5%) și băuturile alcoolice (+4, 74%). Din lista alimentelor analizate de INS, doar zahărul are un preț mai mic raportat la atât la vara anului trecut, cât și la finalul lui 2024. Potrivit datelor oficiale, prețul acestuia a fost în iunie 2025 cu 3,76% sub nivelul din iunie 2024.
În ceea ce privește inflația anuală, aceasta a urcat în iunie la 5,7%, fiind cel mai înalt nivel atins anul acesta. Iar perspectivele pentru anul în curs nu sunt optimiste.
„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va crește considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA și a accizelor, urcând astfel mult deasupra valorilor indicate de prognoza din mai 2025 pe orizontul scurt de timp”, explică Cristian Popa, Membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României.








