TerraBisco S.A. are un nou General Manager

De la începutul acestui an, Adriana Dereli a preluat funcţia de General Manager al companiei TerraBisco S.A.. Adriana îi succede în această poziţie lui Liviu Sfrija, care a decis să se retragă din companie. TerraBisco S.A. are un nou General Manager

Adriana are o experienţă de peste 15 ani în domeniul FMCG, ocupând anterior funcţia de National Sales Manager în cadrul aceleiaşi companii timp de doi ani. Înainte de a se alătura companiei TerraBisco S.A., aceasta a mai lucrat în cadrul Henkel, unde a deținut funcția de Key Account Manager. Adriana Dereli este absolventă a Academiei de Studii Economice din București.

TerraBisco S.A. este o companie înfiinţată în anul 2013, care activează în mai multe sectoare ale pieţei bunurilor de larg consum, în industria alimentară. Compania comercializează produse pe toate segmentele importante (ca format şi preţ), oferind atât produse economice, cât şi produse cu valoare adaugată.

Principalele mărci comercializate şi distribuite de TerraBisco sunt: Grand Papa (marcă premium de covrigei şi biscuiţi săraţi), Poieni (marcă premium de biscuiţi dulci, cu o tradiţie de peste 40 de ani pe piaţa românească), Gustare Nevinovată (una dintre primele mărci româneşti de crackers fermentaţi premium de acest tip şi singura marcă ce propune consumatorilor un nou concept de prăjitură sub forma unei tablete cu fibre glazurată), 100 calorii de fericire (concept unic de biscuiţi-sandwich dulci care, prin denumirea mărcii, oferă gustări dulci în porţii atent măsurate, de câte 100 de calorii), CHIPSCUIT (marcă ce deschide un nou segment pe piaţa de snacking sărat din România, prin combinaţia dintre chips şi biscuiţi) şi alte produse sub brandul Vel Pitar (muffins, prăjituri, rulade, covrigi şi biscuiţi dulci).

Potrivit celor mai recente date raportate la Ministerul de Finanțe, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 15.741.220  (circa 3,6 milioane de euro) în 2013.

Adrian Codirlasu Presedintele CFA Romania
Adrian Codirlașu, CFA România: Am fi norocoși ca economia României să nu intre în recesiune în acest an
Contextul economic al României este unul dificil, iar nesustenabilitatea politicilor fiscale adâncește și mai mult riscul unei recesiuni, a...
schimbari management ceo numiri promovari director piata locala de retail & fmcg femei la conducere business women leadership feminin schimbari de management romania. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Cele mai importante schimbări de management din industria de retail & FMCG din ultimul an
În ultimul an, industria de retail și FMCG din România a trecut printr-o serie de transformări semnificative la nivel de leadership, ceea ce...
cumparaturi_de_alimente_2
Furnizorul care pune la raft brandul propriu și marcă privată vinde de 48 de ori mai mult produsul private label
Ultimii ani au adus schimbări profunde pe piața FMCG, acestea fiind influențate de mai mulți factori de presiune economică și socială. Un...
Adrian Cernăuțan, promovat într-un rol global în cadrul Coca-Cola Company
Adrian Cernăuțan, promovat într-un rol global în cadrul Coca-Cola Company
Adrian Cernăuțan, unul dintre executivii de cursă lungă din industria bunurilor de larg consum, a fost promovat în funcția de Global Head of...
Adrian Ariciu pleacă de la conducerea Metro România pentru o nouă poziție în cadrul grupului
Adrian Ariciu pleacă de la conducerea Metro România pentru o nouă poziție în cadrul grupului
După aproape patru ani la conducerea Metro România, Adrian Ariciu a fost promovat Executive Vice President pentru Europa de Est în cadrul...
Adriana Dereli, managerul care pariază pe demnitate în business
Adriana Dereli, managerul care pariază pe demnitate în business
Adriana Dereli, Sales Director ETi European Food Industries, este un exemplu clar că ambiția poate construi un traseu profesional de succes și că...