Schimbare la vârful Cora, în regiune
Retailerul Cora l-a numit pe Ludovic Holinier la conducerea businessului din regiune, fiind responsabil de piețele Franța, Benelux și România. Acesta îl înlocuiește în funcție pe Pierre Bouriez, fiul fondatorului Cora.
Ludovic Holinier are o experiență de peste 30 de ani în retail, cea mai mare parte a carierei sale fiind în cadrul retailerului francez Auchan. Aici, Ludovic Holinier a ocupat diverse poziții, pe diverse piețe, printre care China, Franța, Rusia și SUA. În ultimii doi ani, Ludovic a condus operațiunile Sunt Art Retail Group, un parteneriat între Auchan și Alibaba, pe piața din China.
Pe piața din Franța, hypermarketurile Cora au raportat o cifră de afaceri de 4,6 miliarde de euro, în ușoară scădere față de anul precedent, în timp ce profitul a înregistrat o creștere de 20%. În România, vânzările Cora s-au situat la nivelul de 1,77 de miliarde de lei, în scădere cu 1% față de 2017 și a revenit pe pierdere, raportând un declin de 38,97 de milioane de lei.





