Schimbare la conducerea Profi după finalizarea tranzacției cu Ahold Delhaize
Ahold Delhaize anunță numirea lui Mihai Spulber la conducerea Profi Rom Food începând cu 1 iulie 2025. În prezent acesta ocupă funcția de Senior Vice President Operations & Supply Chain în cadrul Mega Image și îl va înlocui pe Gaetan Pacton, care a anunțat că va părăsi echipa Profi „cu un profund sentiment de recunoștintă și mândrie pentru tot ce am realizat împreună”. Ahold Delhaize a finalizat recent achiziția Profi, o tranzacție care s-a ridicat la 1,3 miliarde de euro și care va completa și extinde actuala amprentă Ahold Delhaize în România pentru a servi mai bine clienții atât din zonele urbane, cât și din cele rurale.
„După 13 ani petrecuți la Profi, am luat decizia de a mă retrage, plecând cu un profund sentiment de recunoștință și mândrie pentru tot ceea ce am realizat împreună. Povestea Profi a însemnat ambiție, reziliență și transformare, iar succesul companiei este rezultatul direct al muncii asidue și dedicării fiecăruia dintre colegii mei. Sunt încrezător că sub conducerea lui Mihai Spulber, Profi va continua să crească și să descopere noi oportunități în cadrul grupului Ahold Delhaize, deschizând calea pentru un viitor și mai interesant. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-ați oferit de-a lungul anilor", a punctat și Gaetan Pacton.
„Vreau să profit de ocazie pentru a-i exprima recunoștința noastră lui Gaetan pentru dedicarea și implicarea sa, în special în perioada procesului de achiziție. Împreună cu echipa sa, Gaetan a jucat un rol cheie în extinderea prezenței Profi în România și în consolidarea notorietății Profi de a oferi clienților produse la prețuri accesibile. Odată cu numirea lui Mihai aducem la bord un lider cu o experiență vastă în ăpiața de retail din România. Experiența sa în finanțe, precum și în zona operațională și lanțul de aprovizionare îl pozționează perfect pentru a prelua acest rol. El va face echipă cu membrii consiliului de administrație Profi pentru a asigura continuitatea și stabilitatea”, a declarat Claude Sarrailh, CEO Ahold Delhaize Europe & Indonesia.
„Sunt onorat de oportunitatea de a prelua conducerea Profi și de a contribui la integrarea companiei în familia Ahold Delhaize. Profi are un potențial extraordinar, iar împreună cu echipa actuală ne vom concentra pe consolidarea succesului companiei. Îi mulțumesc lui Gaetan pentru contribuția sa remarcabilă și pentru sprijinul oferit în această tranziție. Aștept cu nerăbdare să cunosc echipa Profi și să continuăm împreună povestea de succes atât de apreciată de clienți, colaboratori, angajați și parteneri”, a declarat Mihai Spulber.
În următoarele șase luni, Gaetan Pacton va asigura continuitatea afacerii și va rămâne responsabil pentru conducerea Profi. De asemenea, va colabora îndeaproape cu Mihai Spulber și echipa pentru a asigura o tranziție lină pentru Profi ca parte a grupului Ahold Delhaize.
Intenția de a achiziționa Profi a fost anunțată pe 30 octombrie 2023 și aprobată recent de Consiliul Concurenței din România (CCR), sub rezerva obligațiilor post-închidere privind relațiile cu furnizorii de pe piața de retail din România, precum și cesionarea a 87 de magazine, așa cum a fost detaliat de către CCR în anunțul aferent.
Ahold Delhaize este unul dintre cele mai mari grupuri de comerț cu amănuntul din lume și un lider atât în supermarketuri, cât și în comerțul electronic. Familia sa de mari mărci locale deservește 63 de milioane de clienți în fiecare săptămână, atât în magazine, cât și online, în Statele Unite, Europa și Indonezia. Împreună, aceste mărci angajează peste 400.000 de asociați în 7.716 magazine alimentare și de specialitate și includ cel mai mare retailer online din Benelux și cei mai importanți comercianți online din Benelux și Statele Unite.