Mihai Neagu preia conducerea SanoVita

SanoVita, unul dintre cei mai importanți producători români de alimente de origine vegetală, l-a numit pe Mihai Neagu în funcția de Chief Executive Officer. Cu o experiență de peste 30 de ani în industria bunurilor de larg consum, Mihai Neagu a coordonat, de-a lungul carierei sale, procese de dezvoltare și transformare în companii relevante din piața românească, printre care Kandia Dulce, Mogyi România, Dobrogea Grup, Perla Harghitei și Apemin Tușnad. Mihai Neagu, CEO Perla Harghitei

În noul său rol, Mihai Neagu va coordona următoarea etapă de dezvoltare a companiei, cu accent pe consolidarea brandului SanoVita, lansarea accelerată de produse noi, consolidarea parteneriatelor cu retailerii și creșterea prezenței pe piețele internaționale.

„SanoVita are un capital de încredere construit în timp și un portofoliu bine conectat la schimbările din comportamentul de consum. Credem că experiența lui Mihai Neagu și felul său de a construi echipe și de a dezvolta companii îl recomandă pentru această nouă etapă a businessului. Strategia companiei va continua să se concentreze atât pe dezvoltarea de produse noi, în categoriile existente și în categorii noi, cât și pe proiecte realizate împreună cu partenerii noștri comerciali, pentru a aduce consumatorilor opțiuni de nutriție adaptate unui stil de viață sănătos”, a declarat Raluca Niță, co-Managing Partner Highlander Partners.

„Am venit la SanoVita cu mult respect pentru ceea ce a fost construit până acum, recent și de peste 30 de ani, și cu încredere în potențialul SanoVita și al echipei. Cred într-un leadership bazat pe transparență, colaborare și evoluție continuă, dar mai ales în puterea oamenilor care împărtășesc aceeași viziune. Sunt convins că organizația are energia, experiența și profesioniștii necesari pentru a duce compania într-o nouă etapă de evoluție. În același timp, consumatorii și partenerii noștri comerciali recunosc și apreciază consecvența cu care SanoVita construiește, de peste 30 de ani, un portofoliu de produse vegetale de calitate, dedicate unui stil de viață sănătos”, a declarat Mihai Neagu, CEO SanoVita.

Mihai Neagu preia conducerea companiei după mandatul Ancăi Pașca, perioadă în care SanoVita a trecut printr-un amplu proces de rebranding și consolidare operațională. Compania a finalizat transformarea gamei de produse, atât prin îmbunătățirea rețetelor, cât și prin introducerea unor ambalaje moderne și funcționale, concepute pentru a comunica mai clar beneficiile produselor către consumatori.

În același timp, SanoVita și-a accelerat ritmul de dezvoltare de produse noi și și-a extins prezența în categorii relevante pentru consumatori, lansând produse inovatoare fabricate în România, precum granola, premiată în industrie la mai puțin de un an de la lansare. În 2025, compania și-a extins portofoliul prin lansarea unor produse în categoriile biscuiți și mixuri de nuci, după ce, în 2024, a introdus o gamă de granola și muesli cu beneficii funcționale, pe bază de cereale integrale coapte și cu un conținut natural de vitamine și minerale.

Fondată acum mai bine de 30 de ani, compania este unul dintre principalii producători locali de alimente pe bază de plante. SanoVita deține două centre de producție moderne în județul Vâlcea. Compania este deținută majoritar de compania de investiții americana Highlander Partners, care susține accelerarea dezvoltării SanoVita atât prin consolidarea echipei, cât și prin investiții în produse noi și echipamente.

Mircea Munteanu Head of Sales Danone Romania
Mircea Munteanu, noul Head of Sales Danone România
Începând cu luna mai, Mircea Munteanu este Head of Sales Danone România după ce a ocupat anterior poziția de Shopper Activation Manager Danone...
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă disponibile. Procentul a crescut cu aproape 10% în ultimele luni, angajatorii făcând pași suplimentari în direcția publicării salariului în anunțul de angajare pe măsură ce ne apropiem de faza în care transparența salarială va deveni obligatorie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs: Procentul joburilor cu salariul afișat a urcat la 45%, cu o lună înainte de transparentizarea pieței salariilor
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă...
Coca-Cola HBC România, numiri strategice în echipa de senior management
Coca-Cola HBC România, numiri-cheie în echipa de senior management
Coca-Cola HBC România, partener strategic de îmbuteliere al The Coca-Cola Company și lider pe piața locală de băuturi răcoritoare, anunță o...
impactul economic al crizei politice
Analiză Frames: Blocajul politic de la București riscă să trimită România într-o recesiune extrem de dură
După moțiunea de cenzură de ieri, din Parlament, România a intrat într-o nouă perioadă de incertitudine politică care riscă să accentueze...