Ioan Ungur, promovat în cadrul grupului Lactalis România
Ioan Ungur, managerul care a ocupat poziția de Director de Vânzări al producătorului de lactate Albalact, a preluat rolul de Director de Vânzări pentru divizia de lactate a grupului Lactalis România.
În noul său rol, acesta va fi responsabil pentru conducerea funcțiunii de vânzări a celor trei companii de lactate din cadrul grupului: Albalact, Covalact și Dorna Lactate.
Promovarea acestuia vine ca urmare a plecării Irinei Măndoiu din poziția de Director Comercial a diviziei de lactate a grupului francez pe plan local. Astfel, funcțiunea comercială a diviziei de lactate a fost împărțită în funcțiunea vânzări și funcțiunea marketing.
Cristina Miclea își continuă activitatea în funcția de Director de Marketing - Divizia de produse lactate a grupului Lactalis România, în care a fost numită în urmă cu un an.
Ioan Ungur s-a alăturat producătorului de lactate Albalact în 2015 și are o experiență de aproape 20 de ani în industria bunurilor de larg consum. Anterior, Ioan Ungur a ocupat funcția de Trade Marketing Manager la Mondelez România. De asemenea, acesta a lucrat și pentru alte companii din industrie precum Unilever sau producătorul local de băuturi alcoolice Prodvinalco.
Ioan Ungur a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice București. În anul 2008 și-a completat studiile cu un MBA la University of Sheffield.



