Ioan Ungur, promovat în cadrul grupului Lactalis România

Ioan Ungur, managerul care a ocupat poziția de Director de Vânzări al producătorului de lactate Albalact, a preluat rolul de Director de Vânzări pentru divizia de lactate a grupului Lactalis România. Ioan Ungur, promovat în cadrul grupului Lactalis România

În noul său rol, acesta va fi responsabil pentru conducerea funcțiunii de vânzări a celor trei companii de lactate din cadrul grupului: Albalact, Covalact și Dorna Lactate.

Promovarea acestuia vine ca urmare a plecării Irinei Măndoiu din poziția de Director Comercial a diviziei de lactate a grupului francez pe plan local. Astfel, funcțiunea comercială a diviziei de lactate a fost împărțită în funcțiunea vânzări și funcțiunea marketing.

Cristina Miclea își continuă activitatea în funcția de Director de Marketing - Divizia de produse lactate a grupului Lactalis România, în care a fost numită în urmă cu un an.

Ioan Ungur s-a alăturat producătorului de lactate Albalact în 2015 și are o experiență de aproape 20 de ani în industria bunurilor de larg consum. Anterior, Ioan Ungur a ocupat funcția de Trade Marketing Manager la Mondelez România. De asemenea, acesta a lucrat și pentru alte companii din industrie precum Unilever sau producătorul local de băuturi alcoolice Prodvinalco.


Ioan Ungur a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice București. În anul 2008 și-a completat studiile cu un MBA la University of Sheffield.


 

Schimbare la conducerea Grupului Lactalis România. Giampaolo Manzonetto pleacă după 25 de ani
Schimbare la conducerea Grupului Lactalis România. Giampaolo Manzonetto pleacă după 25 de ani
Onur Barim va prelua, începând cu 1 ianuarie 2023, conducerea Grupului Lactalis România, înlocuindu-l în funcție pe Giampaolo Manzonetto, care...
Afaceri în creștere pentru Albalact în 2019
Afaceri în creștere pentru Albalact în 2019
Producătorul Albalact a bifat o creștere de peste 8% în 2019, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice. Cifra de afaceri a...
O nouă structură de management pentru Lactalis
O nouă structură de management pentru Lactalis
Lactalis are o nouă structură integrată de management la nivel național, bazată pe funcțiuni de business. Acest lucru nu înseamnă că cele...
Ioan Ungur, managerul căruia antreprenoriatul corporatist îi vine ca o mănușă
Ioan Ungur, managerul căruia antreprenoriatul corporatist îi vine ca o mănușă
Ioan Ungur este un ardelean atipic. Din cei 45 de ani ai săi, aproape 20 și i-a petrecut în industria alertă a bunurilor de larg consum,...