Cum transformi o obligație recurentă într-un buget care lucrează pentru companie
Pentru companiile cu peste 50 de angajați, o parte din costul recurent poate fi redirecționată către promoționale și îmbrăcăminte personalizată — adică achiziții concrete, utile, cu avantaj fiscal. 
În multe organizații, acest cost e privit ca „inevitabil”. Diferența apare atunci când îl transformi în lucruri de care ai nevoie oricum: îmbrăcăminte personalizată pentru echipe și promoționale personalizate pentru campanii, kit-uri de onboarding sau evenimente.
De ce acum? Pentru că bugetele sunt urmărite mai strict ca oricând, iar procurementul caută soluții ușor de justificat: utile, predictibile și cu impact.
Produktiva, unitate protejată autorizată (nr. 143/22.08.2023), îți oferă cadrul prin care poți direcționa o parte din obligație către produse personalizate, eligibile/deductibile atunci când sunt realizate parțial sau integral prin activitatea persoanelor cu dizabilități din cadrul unității protejate — mențiune trecută explicit pe factură, conform Legii nr. 448/2006, art. 78 alin. (3) lit. b).
Avantajele
- Buget mai eficient: în loc de un cost „pierdut”, ai promoționale și îmbrăcăminte personalizată care rămân în companie.
- Procurement simplificat: recurențe și campanii gestionate într-un flux clar, cu un partener stabil.
- Brand unitar: aceeași identitate vizuală, consecventă, pe echipe și materiale.
- Impact social real: ușor de susținut și în comunicarea de sustenabilitate/ESG.
„Ajutăm companiile să transforme o obligație într-un buget care chiar lucrează: produse personalizate utile, cu rezultate vizibile în operațional și în imaginea de brand”, transmit reprezentanții Produktiva.
Detalii și pașii de colaborare: www.produktiva.ro | contact@produktiva.ro
*Articol susținut de Produktiva








