Edenred: 46% dintre români asociază beneficiile extrasalariale cu sentimentul de apreciere din partea angajatorului
42% dintre respondenți spun că starea lor la muncă este influențată direct de micile momente zilnice, precum pauza de prânz, beneficiile care le susțin puterea de cumpărare sau sentimentul de apreciere din partea angajatorului, arată un sondaj Edenred România. 
În același timp, 56% asociază beneficiile extrasalariale cu o experiență mai bună la locul de muncă, 57% spun că bucuria pe care o trăiesc la birou le creşte performanţa, iar 66% spun că beneficiul care le aduce cea mai mare bucurie este cardul de masă.
În acest context, Edenred România își consolidează rolul de partener pentru companii, propunând o viziune care depășește logica strict funcțională a beneficiilor și pune accent pe impactul lor emoțional: cum te fac să te simți, nu doar ce valoare au.
Cunoscută pentru soluții precum platforma Benefit, cardul de masă și cardul cadou, cultural sau de vacanță, Edenred își extinde abordarea și vorbește deschis despre lucrurile mărunte care contează în fiecare zi la muncă. Potrivit sondajului, 44% dintre angajați spun că o masă bună în timpul programului contribuie direct la o zi de muncă mai bună, iar 46% asociază beneficiile extrasalariale cu sentimentul de apreciere din partea angajatorului.
Noua poziționare, „Trăiește cu poftă de viață!”, pornește de la o convingere simplă: bucuria la muncă se construiește din experiențe mici, repetitive și accesibile. Potrivit sondajului, 53% dintre angajați spun că relația cu colegii generează cele mai frecvente momente de bucurie la birou, 52% consideră că beneficiile extrasalariale contribuie decisiv la bucuria lor zilnică, în timp ce pentru 40% beneficiile aduc mai multă motivație la job.
„În România, datele arată că o pauză de prânz de calitate și sentimentul de apreciere contribuie decisiv la o zi de muncă mai performantă pentru 6 din 10 angajaţi. Beneficiile devin cu adevărat relevante atunci când au un impact concret, vizibil în viața de zi cu zi. Iar atunci când aceste experiențe pozitive sunt constante, ele susțin atât starea de bine a oamenilor, cât și dezvoltarea sustenabilă a companiilor”, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.
Edenred este lider de piaţă ca platformă digitală pentru servicii şi plăţi şi conectează peste 60 de milioane de utilizatori şi peste 2 milioane de comercianţi parteneri din 45 de ţări prin intermediul unui milion de clienţi corporativi.








