Cora își promovează Directorul Operațional la conducerea companiei

Retailerul francez Cora l-a promovat recent pe Thierry Destailleur în funcția de Director General. Acesta îl înlocuiește la conducerea companiei pe conaționalul său Philippe Lejeune, managerul care a administrat operațiunile lanțului de magazine încă de la intrarea pe piață (în anul 2003 n.r.) și care și-a încheiat mandatul în cadrul companiei. Cora își promovează Directorul Operațional la conducerea companiei

Thierry Destailleur este unul dintre cei mai vechi manageri ai rețelei franceze. Din 2011 acesta ocupă funcția de Director de Operațiuni și anterior, a fost Directorul hypermarketului Cora Sun Plaza din București.

Schimbarea de management vine într-o perioadă în care retailerul a investit constant în divizia de online, cel mai recent proiect fiind extinderea serviciului de comenzi online la Ploiești, acesta fiind al cincilea oraș în care francezii oferă acest serviciu după București, Constanța, Cluj și Bacău.

Parte a grupului Louis Delhaize, Cora România este prezentă pe piața românească din 2003. Retailerul operează în prezent 11 hypermarketuri în București și în marile orașe. În 2013, Cora a lansat platforma cora.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Compania a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 1,74 miliarde de lei, în creștere cu 1,2 % față de anul 2015, însă a înregistrat pierderi de 5,8 milioane de lei.

Cora renunță la 250 de angajați
Cora renunță la 250 de angajați
Retailerul belgian Cora va renunța la unul din opt angajați, în condițiile în care compania mai operează încă șapte magazine în Belgia,...
Este oficial: Carrefour preia rețeaua de magazine cora
Este oficial: Carrefour preia rețeaua de magazine cora
Retailerul francez Carrefour a semnat un acord de preluare a operațiunilor cora pe plan local, au confirmat pentru Progresiv reprezentanții...
cora extinde la nivel național serviciul de livrare a comenzilor online
cora extinde la nivel național serviciul de livrare a comenzilor online
cora, prezentă în România cu un business omnichannel care include 10 hypermarketuri, platforma de e-commerce www.cora.ro, precum și 8 magazine...
cora continuă investițiile în rețeaua de proximitate cora Urban
cora continuă investițiile în rețeaua de proximitate cora Urban
Retailerul Cora continuă investițiile în extinderea rețelei de proximitate cora Urban și inaugurează două magazine noi în Capitală. Mai...
Aura Rădulescu este noul CEO al cora România
Aura Rădulescu este noul CEO al cora România
Noul CEO al cora România este, începând din această lună, Aura Rădulescu, care va conduce o echipă de management nouă și care are ca...
Aura Rădulescu, promovată în echipa de conducere a cora România
Aura Rădulescu, promovată în echipa de conducere a cora România
Retailerul cora România a promovat-o pe Aura Rădulescu ca Director Operațional al rețelei. Astfel, pe lângă coordonarea achizițiilor, Aura...