Aura Rădulescu, promovată în echipa de conducere a cora România
Retailerul cora România a promovat-o pe Aura Rădulescu ca Director Operațional al rețelei. Astfel, pe lângă coordonarea achizițiilor, Aura răspunde și de managementul hypermarketurilor cora din Ploiești și din Constanța, precum și al unității cora Alexandriei din București.
”Aurei i-a fost încredințată o misiune foarte importantă pentru cora, care va contribui decisiv la dezvoltarea companiei: animarea directorilor și a echipelor, precum și ameliorarea politicii clienți în magazinele de care răspunde, pentru a obține cele mai bune rezultate posibile”, a declarat Thierry Destailleur, CEO cora România.
Din noua poziție, Aura va lucra îndeaproape cu directorii de magazine pentru a dezvolta proiectul de regândire strategică a cora, pentru a dezvolta compania pe parte comercială, precum și pentru a crește competitivitatea fiecărui magazin în parte.
Aura s-a alăturat echipei cora România în 2005 ca achizitor pentru produse alimentate. În 2008, când s-a format Centrala de Achiziții Non-alimentare, Aura a fost numită Directoarea Achizițiilor Non-alimentare pentru ca un an mai târziu să ocupe poziția de Director pentru Achizițiile Alimentare. În 2020 Aura Rădulescu a preluat conducerea pentru Achizițiile Alimentare și Non-alimentare.
”Este un parcurs solid, care demonstrează atât calitățile profesionale ale Aurei, cât și oportunitățile de creștere pe care le oferă cora celor care vor să se dezvolte în cadrul companiei”, a mai punctat Thierry Destailleur.
cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail. Prezent pe piața românească din 2003, brandul operează în prezent 10 hypermarketuri în București și în marile orașe, magazinele cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro, pe care sunt listate peste 40.000 de produse.