Bestjobs: Numărul românilor care vor să-și schimbe jobul este în creștere în 2024

Anul 2023 a adus pe piața muncii noi recorduri în ceea ce privește dorința candidaților de a accesa noi oportunități profesionale. Peste 12,5 milioane de aplicări au fost înregistrate pe platforma de recrutare online bestjobs anul trecut, cu 45% mai multe decât în 2022. Și numărul candidaților nou înregistrați pe platformă a depășit așteptările, cu aproape 700.000 de noi CV-uri adăugate în ultimul an pe bestjobs. Bestjobs: Numărul românilor care vor să-și schimbe jobul este în creștere în 2024

„Contextul economic din 2023 a mobilizat masiv candidații, aceștia căutând oportunități mai bine plătite și care să le permită să aibă un trai confortabil. Tendința va continua și în 2024, iar companiile vor fi din ce în ce mai selective în recrutare, pe fondul nevoii de specialiști și în limita bugetelor disponibile. Candidații cu competențe specifice jobului și cu experiență vor avea de câștigat, tocmai de aceea dezvoltarea aptitudinilor ar trebui să fie o prioritate constantă pentru aceștia”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.

Și anul trecut, industrii precum Ingineria, IT&C și Construcțiile s-au confruntat cu lipsa de specialiști, iar companiile au fost nevoite să găsească soluții, fie prin formarea internă a angajaților, fie prin creșterea bugetelor de recrutare. Astfel, atragerea de candidați cu competențe specifice jobului pare să fie o prioritate pentru companii în 2024.

De partea candidaților, flexibilitatea în program și în modul de lucru a devenit tot mai importantă în ultimul an. Astfel, 6 din 10 angajați declarau într-un sondaj recent al bestjobs că acesta este un criteriu esențial în alegerea unui job nou. Tot în această direcție, specialiștii bestjobs notează un interes mai mare din partea candidaților de a-și lua un job suplimentar, part-time sau project-based, pentru a-și putea suplimenta veniturile.

În 2024, este de așteptat și ca Inteligența Artificială să ocupe un loc tot mai important pe piața muncii. Datele bestjobs arată că automatizarea proceselor de recrutare și crearea de instrumentele inteligente vor reprezenta un sprijin valoros atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, facilitând găsirea personalului necesar într-un interval scurt de timp, cu cheltuieli minime.

Pe de altă parte, dacă la finalul anului 2022, aproximativ 22% dintre anunțurile de joburi publicate pe bestjobs menționau salariul sau un interval salarial, în 2023, procentul acestora s-a apropiat de 40%.

Bestjobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 22 de ani în domeniu, platforma bestjobs pune la dispoziție peste 35.000 de joburi și 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii.

inteligenta artificiala folosita la locul de munca
Trei din cinci angajați folosesc instrumente AI la locul de muncă
Inteligența artificială (AI) a evoluat rapid de la un subiect destinat specialiștilor în tehnologie la o prioritate pentru angajatori și un...
Salariul mai mare, principalul motiv pentru angajații care intenționează să își schimbe jobul anul viitor
Salariul mai mare, principalul motiv pentru angajații care intenționează să își schimbe jobul anul viitor
Anul 2023 este aproape de final, iar mai mult de 40% dintre angajați spun că a fost mai bun decât 2022, arată un sondaj realizat de platforma de...
43% dintre angajatori extind pachetul de beneficii salariale pentru a crește gradul de retenție al personalului
43% dintre angajatori extind pachetul de beneficii salariale pentru a crește gradul de retenție al personalului
Anul 2023 a adus multe provocări angajatorilor, care s-au străduit să majoreze salariile angajaților și să le ofere beneficii care să-i ajute...
BestJobs: Românii, nemulțumiți de salarii pe fondul inflației, au devenit mai activi în căutarea unui job nou
BestJobs: Românii, nemulțumiți de salarii pe fondul inflației, au devenit mai activi în căutarea unui job nou
La începutul lui 2023, candidații erau precauți în aplicări și se concentrau pe stabilitatea locului de muncă, fiind influențați de semnele...