AmCham România: Avem nevoie de responsabilitate și dialog pentru redresarea economică a României
În contextul turbulențelor economice acumulate în ani și accentuate până la cote de avarie de perioada electorală extinsă, Camera de Comerț Americană în România – AmCham România, face apel la responsabilitate și dialog pentru a preveni deprecierea ireversibilă a încrederii investitorilor în România.
În numele celor 600 de membri – companii americane, internaționale și românești active în 32 de sectoare economice, cu o contribuție de 20% la PIB-ul României –, Camera de Comerț Americană în România își reafirmă prioritățile pe care le-a susținut în mod constant în consultările cu decidenții, precum și în dialogul cu candidați la alegerile prezidențiale.
„Prioritarea zero a României este redresarea economică și echilibrarea macro-bugetară. Alegerile trec, dar economia trebuie să rămână în picioare. România se confruntă cu crize suprapuse de câțiva ani, care au generat presiuni bugetare uriașe, climat investițional deteriorat considerabil, iar perspectiva retrogradării la categoria țărilor nerecomandate pentru investiții (junk) este mai aproape ca niciodată. Suntem într-un punct în care nu mai putem amâna reformele reale. România nu își permite să piardă fondurile europene. Finanțarea economiei și ieșirea din criză depind de capacitatea de a atrage și utiliza fondurile PNRR. Pentru a evita o destabilizare mai profundă a economiei, înțelegem că urmează o reconfigurare fiscală care trebuie însă distribuită echitabil. Sectorul privat a resimțit acut aceste șocuri, le-a absorbit, dar nu mai poate fi singurul care achită și această nota de plată”, explică AmCham România.
În anul 2025 sectorul privat și societatea așteaptă ca România, prin deciziile și liderii săi, să dea dovadă că este un membru matur al Uniunii Europene, un aliat de încredere în cadrul NATO, un partener credibil în relația strategică cu Statele Unite, un pilon de stabilitate în regiune, un candidat serios la statutul de membru al OECD. Aceste direcții nu sunt negociabile, consideră AmCham România.
Camera de Comerț Americană în România – AmCham Romania este cea mai reprezentativă asociație de afaceri, recunoscută pentru facilitarea unui dialog public privat consistent pe marginea agendei economice și pentru contribuția la întărirea relațiilor economice dintre România și Statele Unite. Cu peste 30 de ani de prezență în România, AmCham reunește în prezent 600 de companii americane, internaționale și românești cu investiții cumulate de peste 30 de miliarde de dolari în România.
Companiile membre AmCham asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă și generează o cifră de afaceri cumulată de peste 65 miliarde euro. Fiecare un million de euro suplimentar la cifra de afaceri creează alte zece locuri de muncă în economie. Membrii AmCham Romania activează în 32 de sectoare economice, ceea ce face posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităților economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Piețe de Capital și Servicii Financiare, Guvernanță Corporatistă, Concurență și Ajutor de Stat, Energie, Educație, Economie Digitală, Protecția Datelor Personale, Fiscalitate, Mediu, Piața Muncii, Sănătate, Fonduri Europene, Achiziții Publice și Partneriat Public-Privat, Real-Estate, Legislația Comercială, și Turism. AmCham România este membru acreditat al Camerei de Comerț a SUA și face parte din rețeaua europeană a Camerelor de Comerț Americane.





