FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Magazinele, obligate să reducă prețul alimentelor înainte de data expirării

Magazinele, obligate să reducă prețul alimentelor înainte de data expirării

O lege privind stoparea risipei alimentare a trecut astăzi de votul Camerei Deputaților, for decizional, și, după ce va fi promulgată, va obliga magazinele să reducă prețul alimentelor înainte de data expirării. Totodată, va simplifica procedura prin care ONG-urile pot primi alimente care nu au grad mare de perisabilitate.  

„În România, se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de exemplu, la miile de copii care încă se culcă, zilnic, flămânzi. Lupta împotriva risipei alimentare face ca alimente care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi să devină resurse. Legea a fost elaborată încă de la bun început de un grup transpartinic de lucru, tocmai pentru ca acest proiect să devină realitate, și iată că, după doi ani de negocieri, avem un vot final favorabil”, a declarat Diana Buzoianu, deputat USR, coinițiatoare a proiectului.

Ce măsuri va aduce noua lege:

  • Mai puțină birocrație: va fi simplificată procedura prin care ONG-urile pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate;
  • Va exista o platformă națională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori, creată și gestionată de către Ministerul Agriculturii;
  • Magazinele, restaurantele, cantinele, autoritățile care gestionează alimente vor fi obligate să aplice cel puțin două măsuri dintre cele enumerate de lege înainte să arunce alimentele la gunoi.

Printre măsurile care pot fi implementate de operatorii economici sau autorități se numără:

  • reducerea prețului la alimente înainte de data expirării;
  • donarea alimentelor;
  • transferul alimentelor pentru a putea fi refolosite pentru mâncarea animalelor;
  • folosirea alimentelor la compost.

Această lege va avea un impact major în România, țară în care, deși câștigul mediu este unul mult mai mic decât în Vestul Europei, cantitățile de mâncare aruncate sunt mult mai mari. Studiile arată că între 30% și 50% din mâncarea pe care românii o cumpără o aruncă, apoi, la gunoi în fiecare lună. Unul dintre obiectivele legii este respectarea țintelor asumate de România la nivel internațional: înjumătățirea pe cap de locuitor a risipei alimentare până în anul 2030. 

Nerespectarea prevederilor legale poate duce la amenzi cuprinse între 10.000 și 40.000 lei.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content