Macromex estimează un 2022 cu inflație și lipsă de disponibilitate a mărfurilor

Macromex, unul dintre jucătorii principali din industria alimentară românească, a încheiat 2021 cu 15% avans al cifrei de afaceri, dar așteaptă un 2022 marcat de inflație, volatilitate și lipsă de disponibilitate a mărfurilor. Macromex estimează un 2022 cu inflație și lipsă de disponibilitate a mărfurilor

„Pentru 2022, ne-am propus să creștem în continuare, însă vom naviga într-un mediu inflaționist și extrem de volatil, în care prioritatea zero este să avem marfă și să continuăm să ne aprovizionăm constant clienții și consumatorii. După criza sanitară din 2020 și 2021, acum avem contextul macroeconomic fragil și lipsa de disponibilitate a mărfii amplificată de situația dificilă din Ucraina. Deși s-au eliminat restricțiile în canalul HoReCa, ne așteaptă un an dificil”, declară Albert Davidoglu, CEO Macromex.    

Reprezentanții companiei consideră că vânzările înregistrate în retail pe parcursul anului trecut au fost peste cele din 2019, înainte de debutul pandemiei. Totodată, și în segmentul HoReCa, afacerile au revenit la cifrele din 2019. Acesta din urmă rămâne totuși un sector cu multe provocări chiar și în acest an.


Citește și: Albert Davidoglu, Macromex: Cred în reinventarea modelelor de business


„În prezent, peste lipsa acută de personal și contextul menționat, se suprapun și creșterile prețurilor la carburant și energie. Este o presiune uriașă pe locațiile din HoReCa pentru a găsi o formulă de business care să le ajute sa treacă peste această perioadă. În acest mediu inflaționist, costul alimentelor va crește, iar locațiile vor trebui să se concentreze pe productivitate - mai multe porții produse și livrate pe oră, reducerea pierderilor și reducerea costului operațional”, adaugă Davidoglu.

Principalele tendințe din 2022

Pe parcursul anului, componenta de livrare va rămâne principalul canal de vânzare, iar modelele tip „dark kitchen” – bucătării organizate special pentru livrare, fără zonă de servire - vor câștiga teren. Se vor menține și vor apărea afaceri care se vor concentra exclusiv pe livrare, iar locațiile vor avea bucătării din ce în ce mai mici, pentru a mări spațiul de servire. Prioritare vor fi reducerea timpului de servire și creșterea vitezei de montare a farfuriilor.

Ca produse, va crește cererea pentru cele deja calibrate și care au trecut printr-un proces de preparare înainte de a fi livrare în locație, dar care își păstrează gustul și aroma prin tehnologii de preparare moderne, precum „slow cooking” sau „sous vide”.
Recent, compania a lansat platforma digitală horeca.macromex.ro, ce regrupează toate soluțiile eficiente și este un produs complex, menit să sprijine afacerile HoReCa.

În plus, Bocado este o altă inițiativă Macromex, o platformă online B2B care ajută la reducerea timpului de comandă și la gestionarea mult mai eficientă a fluxului de aprovizionare.

Macromex este liderul industriei de produse alimentare, pe segmentul de produse congelate, cu un portofoliu extins de branduri precum Edenia, Corso, La Strada, Azuris şi branduri partenere: Philadelphia, La Lorraine, Farm Frites, Dr. Oetker (Inedit, Paula), Mars, Haagen Dasz.

 

Macromex lansează un marketplace B2B și vizează ca 30% din business să fie online până la finalul lui 2024
Macromex lansează un marketplace B2B și vizează ca 30% din business să fie online până la finalul lui 2024
Macromex, lider în industria de produse alimentare pe segmentul de produse congelate, accelerează procesul de digitalizare alături de VTEX, după...
Albert Davidoglu, CEO Macromex: În ultimii trei ani companiile active în România și-au luat centura neagră la creat planuri de contingență
Albert Davidoglu, CEO Macromex: În ultimii trei ani companiile active în România și-au luat centura neagră la creat planuri de contingență
Chiar dacă 2023 se prefigurează a fi un an bun, cu un obiectiv de creștere de 15% la nivelul cifrei de afaceri, Macromex pune în balanță...
Albert Davidoglu, Macromex: „Cred în reinventarea modelelor de business”
Albert Davidoglu, Macromex: „Cred în reinventarea modelelor de business”
După un an cu o creștere de 15%, Macromex estimează că 2022 vine cu multe provocări pentru industria locală și își targetează un avans de...
Macromex, creștere de 15% a afacerilor pentru 2021
Macromex, creștere de 15% a afacerilor pentru 2021
Macromex, unul dintre jucătorii principali din industria alimentară românească, estimează o cifră de afaceri de 685 milioane de lei în 2021,...